loader
Foto

Galerie foto

„Ziua Liviu Ciulei”, la TVR CULTURAL, în 7 iulie: Maestrul, evocat la Teatrul „Bulandra”, de mari actori ai scenei românești | VIDEO

Piese de teatru memorabile, transmisiuni în direct, dar şi întâlniri şi dialoguri de excepţie au marcat „Ziua Liviu Ciulei” la TVR CULTURAL, eveniment realizat în colaborare cu Teatrul „Bulandra”.

 

Vineri, 7 iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei (7 iulie 1923). Personalitate pluridimensională a teatrului și filmului, actor, regizor, scenograf, profesor, Liviu Ciulei a abordat într-un mod unic repertoriul clasic, construind spectacole de anvergură.

Regretatul actor Ion Caramitru spunea că: „Spectacolele regizorului Liviu Ciulei aduceau întotdeauna o surpriză. Întâmpina publicul surprinzându-l, fapt care este un element esenţial pentru un spectacol, pentru că atunci când el lipseşte, teatrul nu mai produce bucurie”.

TVR CULTURAL l-a celebrat pe maestrul Liviu Ciulei cu un maraton de programe speciale, difuzate pe parcursul zilei de vineri, 7 iulie. Telespectatorii l-au cunoscut pe Liviu Ciulei prin mai multe fillere, programate de-a lungul întregii zile şi i-au descoperit viaţa şi opera într-un portret realizat de Lucia Hossu-Longin, „Visul” (ora 12:00). Dialoguri de colecţie ale maestrului cu Horia Roman Patapievici aţi urmărit în emisiunea „Înapoi la argument” (ora 11:00).

CITIȚI ȘI: DIALOGURI DE COLECȚIE ALE MAESTRULUI LIVIU CIULEI CU HORIA ROMAN PATAPIEVICI, LA „ÎNAPOI LA ARGUMENT” | VIDEO

(w882)

Începând cu ora 19:00, TVR CULTURAL a transmis în direct întâlnirea- eveniment organizată de Teatrul „Bulandra” cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei, cu invitați speciali precum actorii Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și Virgil Ogășanu.

Au fost rememorate spectacole ce au marcat nu doar istoria Teatrului Bulandra, ci au definit o epocă în teatrul românesc – de la „Cum vă place”, „Furtuna”, „O scrisoare pierdută”, „Visul unei nopţi de vară”, la creațiile lui Liviu Ciulei din perioada anilor 1990 – 2000, „Şase personaje în căutarea unui autor”, Henric IV” şi „Hamlet”. Evenimentul, găzduit de sala care poartă numele artistului, a fost moderat de Iuliana Ciugulea. Cu acest prilej a fost anunțat și rezultatul Concursului pentru tineri regizori „Cum vă place”, inițiat de Teatrul Bulandra.

Bogdan Stănescu a discutat, joi seară, cu actrița și omul de televiziune Iuliana Ciugulea, la Jurnalul Cultural, despre evenimentul organizat la Teatrul Bulandra. Dialogul, mai jos:

 

Două spectacole memorabile, sub semnătura lui Liviu Ciulei, înregistrate și păstrate în arhiva TVR, au fost oferite telespectatorilor TVR CULTURAL în această zi: „Gin Rummy” şi „Hamlet”. Realizat după piesa lui Donald Coburn, spectacolul „Gin Rummy” - cu Clody Bertola și Petre Gheorghiu”, preluat de la Teatrul „Bulandra”, în anul 1991, dar jucat în 1980, chiar înainte ca Liviu Ciulei să părăsească România, a fost difuzat pe postul cultural al Televiziunii Publice la ora 17:05.

„Hamlet”, spectacolul montat în anul 2001, a fost urmărit începând cu ora 22:00.

„Punerea în scenă la Teatrul „Bulandra” a piesei de teatru „Hamlet”, în anul 2001, a fost o alegere provocată de mai mulți factori: în primul rând, justificată sau nejustificată, o afecțiune pe care o am pentru Teatrul „Bulandra” și pe care am purtat-o în mine în momente de vârf ale teatrului, în momente grele, în diferite perioade, și justificată și de faptul că „Hamlet” este una dintre operele cele mai însemnate ale literaturii dramatice universale. Poate, nu știu dacă nu cumva cea mai complexă, cea mai deschizătoare de drumuri din anul 1600 până azi”, spunea maestrul Liviu Ciulei.

CITIȚI ȘI: 100 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI LIVIU CIULEI: TREI PIESE MEMORABILE, DIFUZATE LA TVR CULTURAL | VIDEO

Din distribuţia spectacolului fac parte: Marcel Iureş (Hamlet), Victor Rebengiuc (Claudius), Valeria Seciu (Gertrude), Irina Petrescu (actriţa principală), Ion Cocieru (actorul principal şi fantoma regelui), Ion Pavlescu (Polonius), Adriana Titieni (Ofelia), Ştefan Bănică jr. (Laertes), Andrei Aradits (Horaţiu), Răzvan Vasilescu (Rosencrantz), Cornel Scripcaru (Guildenstern), Petre Lupu (Osric), Mihai Constantin (groparul), Adrian Ciobanu (al doilea gropar), Şerban Pavlu (Marcellus), Gheorghe Ifrim (Bernardo), Costel Caşcaval (Francisco), Igor Chistol (Fortimbras), Valentin Popescu (Voltimand), Mihai Cibu (Cornelius), Mircea Gogan (marinarul), Silviu Geamănu (preotul), Alina Berzunţeanu şi Oana Tudor (doamnele de onoare), Alina Elena Dărvăreanu şi Răzvan Postolache (muzicanţi).

Logo

 
Concursul „Enescu”: Cine sunt cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian”. Ei vor concerta duminică, 22 septembrie, la Ateneul Român

Cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” sunt rușii Evgeny Konnov și Tatiana Dorokhova și ...

Liana Stanciu: „Românii sunt campioni mondiali, intergalactici și interplanetari la colinde!”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

„M-am născut, probabil, în dorinţa mea de a fi actor”

Regizor, scenarist, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, actor, tată – Laurenţiu Damian este, cu toate faţetele personalităţii sale, ...