Vă propunem să vă luați poantele, pantofii de tango sau doar inima în dinți și mai ales... partenerii și să îndrăzniți să faceți câțiva pași în ritmul muzicii pentru a sărbători Ziua Internațională a Dansului.
Încă din 1982, an după an, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Internațională a Dansului. Aceasta dată nu a fost aleasă întâmplător, ci tocmai pentru a-i aduce un omagiu peste veacuri fondatorului baletului modern, Jean Georges Noverre, născut în 29 aprilie 1727. În 2020, această artă, considerată de mulți cea mai frumoasă, senzuală și spectaculoasă nu mai poate fi aniversată prin modalitățile clasice. În plină pandemie nici nu poate fi vorba despre organizarea vreunui spectacol, bal, flash-mob sau a vreunei milonga, însă, chiar dacă multe dintre locuințele noastre nu reprezintă nici pe departe locuri propice pentru amenajarea unor ringuri de dans, noi vă propunem să vă luați poantele, pantofii de tango sau doar inima în dinți și mai ales... partenerii și să îndrăzniți să faceți câțiva pași în ritmul muzicii. Nu mai reprezintă niciun secret faptul că mișcarea are rolul de a destinde, iar acum, feriți de privirile critice ale specialiștilor, ne putem da voie să alegem această formă universală de expresie artistică sau mai simplu... ne putem permite să dansăm.
Prima apariție... pe vârful poantelor a avut loc în 1796, în baletul „Zefir și Flora”, creație a lui Charles-Louis Didelot. Dar cea care a introdus pantofii de balet cu întărituri a fost Marie Taglioni, acum aproximativ 180 de ani, în baletul „La Sylphide”, de la Opera din Paris. Cu ajutorul poantelor și costumelor deosebite, dansatorii se transformă, pe scenă, în ființe parcă imateriale, ca niște personaje de basm care au prins viață și ne conduc într-o lume fantastică. Toate fetițele s-au visat, măcar o dată, talentate balerine purtând volane și paiete și dansând pe scene grandioase, în fața unui public numeros. Chiar și fără poante sau costume extravagante micuțele domnișoare sau năzdrăvanii domnișori pot să se antreneze, încercând câteva piruete în mijlocul sufrageriilor, al dormitoarelor sau al teraselor. Apoi, pot susține scurte reprezentații în fața membrilor familiei.
Urmând exemplul copiilor, acum este momentul ca domnii să prindă curaj și să-și poftească partenerele la dans. Cu ajutorul diverselor platforme sau chiar al instructorilor ce oferă și pregătire on-line, puteți să vă inițiați în diverse stiluri, fără teama de a vă simți neîndemânatici printre zecile de perechi cu ștate vechi, pe un ring de dans clasic.
Nici nu e de mirare că singurul dans din lume căruia i s-a dedicat un monument este pasionalul tango. Structura de oțel cu înălțimea de 3,5 metri înfrumusețează, de 13 ani, capitala Argentinei. Apărut la sfârșitul secolului 19, în suburbiile sărace ale Buenos Aires-ului, tangoul nu a fost considerat inițial un dans acceptabil în înalta societate. Catalogat deseori ca imoral, tangoul se dansa doar de către bărbați, în cartierele sărace, pe străzi sau în localuri. Muzica era simplă și acompania versurile care exprimau bucuriile, iubirile sau tristețea. Viorii și chitării li s-a adăugat bandoneonul, un acordeon mai mic, ce a devenit instrumentul-simbol al tangoului. La începutul secolului 20, spectaculosul dans a fost adus și în saloanele luxoase de la Paris, Londra, Roma sau Berlin. Imigranții săraci care l-au creat nu și-ar fi imaginat niciodată că această formă de exprimare artistică va deveni „emblema iubită” a capitalei argentiniene și nici că milioane de oameni de pe întreaga Planetă vor ajunge practicanți înfocați.
Roxana Iordache
