loader
Foto

Galerie foto

WRS a câştigat Finala Selecției Naționale 2022

Artistul va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2022 cu piesa „Llamame”. Unul dintre telespectatorii care au votat în finală a câștigat premiul de 5000 de euro. |VIDEO

 

Juriul și publicul au decis: WRS va reprezenta România la Eurovision Song Contest, de la Torino.

La finalul unui show incendiar, piesa „Llamame” a primit în total, din partea juriului de specialiști și din partea publicului, 59,23 de puncte. Din partea telespectatorilor, al șaselea jurat al finalei, WRS a primit 3497 de voturi, pe parcursul sesiunii de televot. Pe locul al doilea s-a clasat Kyrie Mendél cu piesa „Hurricane”, care a obţinut 48,06 puncte (641 de voturi din partea publicului), urmat de Dora Gaitanovici, cu „Ana”, melodie care a înregistrat 44 de puncte (3737 de puncte din partea publicului).

Câștigătorul Selecției Naționale a fost ales de juriul de specialiști format din Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu și de telespectatori - la această ediție, publicul a fost al șaselea jurat al finalei, punctajele obținute prin televot având ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului. La finalul evenimentului, unul dintre telespectatorii care și-au votat favoriții din concurs a câștigat premiul de 5000 de euro.

Clasamentul finalei Eurovision România 2022:

WRS – „Llamame” – 59,23 de puncte (3497 de voturi din partea publicului)

Kyrie Mendél – „Hurricane” – 48,06 de puncte (641 de voturi din partea publicului)

Dora Gaitanovici – „Ana” – 44 de puncte (3737 de puncte din partea publicului)

Gabriel Basco – „One night” – 38,37 de puncte (1048 de voturi din partea publicului)

Vanu - „Never give up” – 36,17 de puncte (676 de voturi din partea publicului)

Petra – „Ireligios” – 35,32 de puncte (412 puncte din partea publicului)

Alex Parker & Bastien – „All this love” – 28,38 de puncte (429 de voturi din partea publicului)

Cream, Minodora și Diana Bucşa – „România mea” – 15,45 puncte (764 de voturi din partea publicului)

Andrei Petruș - „Take me” – 13,59 puncte (807 voturi din partea publicului)

MØISE – „Guilty” – 11.88 puncte (585 de voturi din partea publicului)

„Mulțumesc publicului pentru că m-au votat într-un număr atât de mare și juriului pentru că s-a lăsat convins de momentul meu. Am muncit foarte mult în aceste săptămâni, însă această seară, pentru mine, este cireașa de pe tort, pentru ultimii ani pe care i-am petrecut pe scenă. Mulțumesc echipei TVR pentru profesionalism, familei mele Global Records și prietenilor care au fost, astăzi, alături de mine”, a mărturisit WRS, învingătorul serii.

„Am încheiat o perioadă grea și plină de provocări cu o seară memorabilă, o adevărată sărbătoare a muzicii Eurovision. Mă bucur că, împreună cu echipa mea, am reușit să realizăm un show bun, o finală plină de emoție și cu multă muzică de calitate și am găsit, sperăm noi, cea mai bună piesă pentru etapa internațională a Eurovision Song Contest. Abia îl așteptăm pe WRS alături de echipa TVR pentru a pregăti show-ul României și să ducem piesa noastră în finala de la Torino”, a declarat Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România.

Pe parcursul sesiunii de televot, concurenții Eurovision Song Contest din șapte țări - Zdob și Zdub & Frații Advahov – „Trenulețul” (Republica Moldova), Ronela Hajati - „Secret” (Albania), Vladana – „Breathe” (Muntenegru), We Are Domi – „Lights off” (Cehia), Andrea - „Circles” (Macedonia de Nord), Stefan - „Hope” (Estonia) și Intelligent Music Project – „Intention” (Bulgaria) - au urcat pe scena finalei naționale, o adevărată avanpremieră a Eurovision Song Contest.

Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, a fost invitata de onoare e evenimentului. Artista din Ucraina a cântat piesa „1944”, un manifest împotriva crimelor săvârșite de regimul stalinist împotriva tătarilor din Crimeea, al cărei mesaj pare mai actual decât oricând.

De pe scena Eurovision România, Jamala a transmis un mesaj de susținere pentru poporul ucrainean, atât de greu încercat în acest moment al existenței sale.

Evenimentul a avut loc în studioul Pangrati al Televiziunii Române, în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova, TVR+ și canalul de Youtube al TVR.

Despre WRS:

Interpret și compozitor, WRS (Andrei Ionuț Ursu) a început să cânte din copilărie, însă, pe lângă muzică, printre pasiunile sale se mai numără dansul, designul grafic, editarea video și pictura. WRS mărturisește că „Let me try” este piesa care i-a plăcut cel mai mult dintre toate proiectele României la Eurovision, iar acum este pregătit să-și reprezinte țara pe scena celui mai mare concurs internațional de muzică, cu propria melodie - „Llamame”: „Eurovision este un prilej rar în care muzica mea poate fi împărtășită cu milioane de oameni. În plus, mă pot inspira pe mai departe, cariera mea fiind abia la început.”.

Reprezentantul României la Eurovision 2022 dezvăluie rețeta câștigătoare la Selecția Națională din acest an: „Am ales o piesă care îmi descrie foarte elegant stilul meu muzical: plin de căldură, ritmuri de club și influențe sudice.”

Despre Eurovision:

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

***

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro sau cristian.acatrinei@tvr.ro.

 

Echipa Eurovision Romania

 

 

 

 

Eveniment susținut de Catena, ShieldUP și Auchan

 

 

 

Logo

 
Despre revenirea lui Trump la Casa Albă, sâmbătă, la „Breaking Fake News”

Tot atunci, despre inundaţiile din Valencia şi despre statul Alaska, un etern măr al discordiei între Rusia şi SUA. Pe 23 noiembrie, de la 14.30, ...

Mici și mari secrete pentru a fi ales. Viorica Capdefier și Domnica Cîrciumaru ne descoperă instituția directorului de casting la „Nocturne”, pe TVR 1

Sunt două personalități ale cinematografiei din țara noastră, amândouă membre ale Academiei Europene de Film. Ba mai mult, una dintre ele are ...

Performanța sportivă, influențată de un cumul de factori

Pe lângă talent, abilități și disponibilitatea de a se antrena susținut, sportivul are nevoie de un mediu care îl stimulează să se autodepășească ...