loader
Foto

Virgil Ianțu, gest de solidaritate în faţa războiului din Ucraina

Tragedia din Ucraina a impresionat şi vedeta TVR 2 Virgil Ianţu, prezentatorul concursului de cultură generală „Câştigă România!”.

 

Imaginea a zeci de mii de oameni care au fost nevoiţi să-şi părăsească casele și viața pe care o știau și au plecat spre granițe în încercarea de a se salva, în contextul războiului din Ucraina, l-a determinat pe Virgil Ianţu să ia atitudine. Astfel, el şi-a oferit ajutorul fără a sta pe gânduri şi şi-a deschis casa pentru a găzdui o mamă cu doua fetiţe venite din Ucraina, după un drum ca de coșmar (foto Facebook).

„Când au căzut „Gemenii”, am avut senzația că realitatea este de fapt un film și că la un moment dat vine rolul final, se aprinde lumina și plecăm acasa. Așa s-a întâmplat și mai ieri, când toată planeta era paralizată de un virus ce ne-a dat viețile peste cap.

Cine se gândea că, de la o zi la alta, vom ajunge să ne rugăm pentru pace? Pace? Ce desuet sună. Îmi amintește de desenele pe care le făceam în clasele primare cu globul pământesc înconjurat de oameni, dansând hora păcii. Suntem, totuși în 2022, cine se mai bate astăzi ca-n filme? Și totusi, în fața noastră se desfășoară un film al morții cu tranșee, arme Kalașnikov, tancuri și multă suferință”, a spus Virgil Ianţu.

În curând îl vom revedea pe Virgil Ianțu în cel de-al zecelea sezon „Câștigă România!” punând întrebări concurenților. Preselecţiile pentru concursul de cultură generală găzduit de TVR 2 sunt în plină desfăşurare în toată luna martie (Vezi aici). Până atunci însă, prezentatorul TVR 2 se implică în ajutorarea vecinilor nostri atacați de Rusia.

(w882)

„Un popor, la fel ca al nostru este atacat cu cruzime, ucis și gonit din propria țară, oameni ce își părăsesc casele, în cazul în care ele au mai rămas în picioare. Copii care nu înțeleg de ce trebuie să se despartă de tatal lor, mame îngrozite și dezorientate își caută salvarea în alte țări și din fericire, unii și-o găsesc pentru moment, sperând că tot acest coșmar se va termina cât mai curând.

Românii își arată din nou fața frumoasă a sufletului lor și sar în ajutor cu tot ce pot. Mâncare, haine, logistică, găzduire și multă căldură. După ce am făcut public faptul că am găzduit o mamă cu două fetițe, am primit foarte multe mesaje și telefoane de la cunoscuți care erau dispuși să își împartă casa cu o familie de ucrainieni. Vreau să le mulțumesc și să le spun că mi-ar plăcea ca empatia și generozitatea arătate în aceste zile să devină un obicei. De ce să nu fim buni și pe timp de pace? Poate așa ar dispărea și meschinele războaie ce ne țin pe loc ca nație.

Sănătate, liniște și pace, vă doresc!”, a adăugat Virgil Ianțu.

Sursa Foto: Facebook

Logo

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...