„Duminica Filmului Românesc” aduce la TVR 2, de la ora 13.10, o comedie de succes, „Căsătorie cu repetiție” (1985). Mitică Popescu și Radu Gheorghe povestesc amuzați despre peripețiile de la filmări.
Continuare a comediei „Buletin de București” (1983), „Căsătorie cu repetiție”, filmul în regia lui Virgil Calotescu, spune povestea tinerilor Radu și Silvia după sosirea în comuna Bolintin. După mariajul de convenienţă din primul film al seriei, Radu și Silvia divorțează. Văzând că nu reușește să obțină un post în București, Silvia se prezintă la postul de inginer agronom din Bolintin. În același timp, Radu, fost șofer de taxi, care termină între timp medicina veterinară la seral, e repartizat în aceeași comună. După o perioadă de tatonări, cei doi hotărăsc să se recăsătorească. „Căsătorie cu repetiție” îi are în rolurile principale pe actorii Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu-Matei, Octavian Cotescu, Mitică Popescu și Radu Gheorghe.
În delicioasa comedie, peripețiile s-au ținut lanț și la filmări. Mitică Popescu își amintește amuzat cum a ajuns să joace în „Căsătorie cu repetiție”, în rolul lui Mitică, fratele soțului Eleonorei și fost intendent la liceu. „Domnul Octavian Cotescu era bolnav și nu putea să vină la filmări, iar regizorul Virgil Calotescu m-a întrebat dacă sunt liber și mi-a propus să devin „fratele” lui Costică, personajul interpretat de Octavian Contescu. Jucasem cu domnul Cotescu în piesa de teatru „O noapte furtunoasă” și bănuiesc că regizorul Virgil Calotescu și-a amintit că ne-a văzut pe scenă. Am trăit la filmări câteva momente amuzante. Echipa s-a distrat când am pus mâna pe ciocan să o ajut pe Draga Olteanu-Matei să spargă zidul dintre cele două camere, dar și când am „scăpat” din brațe borcanul cu murături. Filmările aveau loc în Gara Obor și îmi amintesc că borcanul era foarte greu. Le-am spus că trebuie să găsim o cale să scap de el. Și am găsit”, a povestit marele actor.
Radu Gheorghe are rolul profesorului de muzică, iar pe platou a uimit echipa cu vioara sa. La filmări era să rămână fără mașină. „Toate filmările au fost frumoase. Și vârsta era frumoasă. Eu măream echipa în al doilea film al seriei, iar când am început să cânt la vioară s-a strâns toată echipa să mă asculte. Nu știau că am educație muzicală. În pauze, toți așteptau glume mele muzicale. Regretulul a fost al regizorului, că nu a avut spațiu să bage acele momente în film”, și-a amintit Radu Gheorghe.
Mașina era să o piardă când a întârziat la o filmare. „L-am rugat pe regizor să mă programeze în a doua parte a zilei, pentru că aveam repetiții la teatru și am promis că vin cu mașina mea. Se filma în afara Bucureștiului, undeva pe cursul Dâmboviței. Am ajuns la locul respectiv, dar pe celălalt mal. Între noi era o zonă care nu putea fi traversată și strigam unii la alții. Ar fi trebuit să mă întorc 20 de kilometri și să o iau pe alt drum, dar eram în întârziere. Pe câmp, am zărit un tractorist și el mi-a explicat că în vreo 500 m este un loc unde apa e mai mică. Aveam o Dacie 1300, iar omul mi-a atras atentia că aș putea avea probleme. Mi-am suflecat repede pantalonii și am verificat cât de mare e apa. Era cam până la genunchi. Am zis, nicio problemă, trec. Am intrat cu Dacia, ignorând că pe fundul apei era pietriș. Mașina s-a scufundat, motorul s-a oprit, iar când am deschis portierele apa trecea prin mașină ca prin baraj. Acum îmi era frică să nu se răstoarne. Am strigat după tractorist, dar n-a vrut să vină să mă ajute. Au venit băieții din echipa de filmare, care au scos-o din apă și au stat ore în șir să-mi usuce motorul, ca să mai pot pleca acasă”, a povestit Radu Gheorghe.