Dorina Florea: „Așa va fi viața mea de acum încolo, voi fi împărțită între cele două mari iubiri: fetița noastră și televiziunea!”

VEDETE

Din 25 octombrie, jurnalista Ştirilor TVR se întoarce la pupitrul „Telejurnalului”, aşteptând telespectatorii în fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică, la prânz, la TVR 2.

În vara anului trecut, cu o săptămână mai devreme decât era planificat, Dorina Florea cunoştea un sentiment despre a cărui intensitate auzise, dar pe care nu îl mai trăise până atunci: acela de a fi mamă. Şi, pentru că, aşa cum se întâmplă de obicei în viaţa unei femei care devine mamă, întregul său univers se împarte în „înainte” şi „după”, am întrebat-o pe Dorina cum e lumea ei acum, când se pregăteşte să se întoarcă şi la cealaltă mare iubire a ei, televiziunea. Iată ce am aflat:

Cum a fost anul acesta, departe de telespectatori, dar cu casa… plină?

D.F.: A fost un an cât 10! A trecut înfiorător de repede - parcă am clipit și a trecut – dar, când mă uit în urmă, s-au întâmplat atâtea, încât am impresia nu că au fost mai mulți ani, ci că am trăit mai multe vieți!

Mi-a fost tare greu departe de telespectatori, de colegi, de ceea ce am făcut cu mare drag aproape 20 de ani. Doar că bucuria pe care ne-a adus-o fetița noastră a îndulcit mult această despărțire temporară de TV. A fost o perioadă în care m-am dedicat sută la sută fetiței și nu îmi pare rău nicio clipă că am ales să stau acasă cu ea. De altfel, să știi că luam în calcul varianta în care să stau acasă până la cei 2 ani ai Corinei, doar că a venit această ofertă de nerefuzat, de a prezenta „Telejurnalul” orei 12.00, la TVR 2, vineri, sâmbătă și duminică. Decizia de a mă reîntoarce mai devreme a fost una destul de firească, pentru că este o alegere care îmi oferă posibilitatea de a fi în continuare destul de mult timp alături de fetiță.

Cu cine va rămâne Corina cât vei lipsi de lângă ea?

D.F.: În perioada imediat următoare, va fi cu tatăl ei. Va mai veni și mama mea să ne ajute - ea va fi acum împărțită între alți doi micuți nepoței - apoi, spre final de an, vor veni și socrii mei. Nici nu știi de când așteptam aceste momente! Până acum am stat doar noi doi cu fetița. A fost și este în continuare extrem de frumos, dar sunt și momente în care îți dorești cu ardoare să îți mai fie cineva alături. Iar prezența constantă a bunicilor nu poate fi decât o binecuvântare! Părinții care își cresc copiii fără niciun fel de ajutor cred că știu cel mai bine ce zic eu acum...

Cum e fetiţa voastră? Cum vă înţelegeţi? Pe cine iubeşte mai mult, pe mami sau pe tati? :D

D.F.: Fetița noastră este un bulgăre de energie și multă, multă bucurie! A fost și este un copil extrem de bun, nu a avut probleme de sănătate, cu doar câteva excepții (răceli ușoare și o internare în spital cauzată de o formă severă de gripă), a dormit nopțile de pe la 6-7 luni, s-a comportat exemplar când a venit vorba de plecările la drum lung și în vacanțe, nu am avut probleme cu diversificarea. O iubim cum nu credeam că putem iubi pe lumea asta. Și cred că și ea pe noi! Deja își manifestă afecțiunea față de noi, ne îmbrățișează, ne pupă, ne zâmbește poznaș. Așa că eu cred că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă simt în continuare că învățăm de la o zi la alta să îi fim părinți.

Pentru mine, a fost ceva mai greu să înțeleg cum să îi fiu o mamă bună. Cred că am mai spus asta, dar eu am încercat din prima clipă să îi fiu o mamă perfectă... iar asta a cam dăunat. Abia când am înțeles cât de imperfecți suntem, ca părinți, și am învățat să îmi accept limitele, să fiu mai relaxată în tot ceea ce înseamnă relația cu ea, abia atunci lucrurile s-au așezat și au intrat pe un făgaș normal. Soțul meu a fost mult mai relaxat încă din primele clipe petrecute cu fetița. Nu știu, poate e un fel de relaxare specifică tăticilor sau este una dintre calitățile sale înnăscute, cert este că asta l-a făcut să aibă o relație specială cu ea, încă din primele momente.

Ca să încerc, totuși, un răspuns la întrebarea de mai sus: Cori ne iubește pe amândoi, în mod egal! :))

Ştim că eşti mare iubitoare de călătorii. Ce excursii aţi făcut de când a venit Corina pe lume, care a fost cea mai frumoasă? Merg şi motanii cu voi?

D.F.: Asta era una din marile mele temeri – aceea că, după venirea fetiței, nu vom mai putea călători prea des. Total nefondată această temere! Prima plecare a fost când fetița avea vreo 3 săptămâni, ne-am dus câteva zile în Brașov. Și de atunci am tot călătorit! Ba chiar mai des decât o făceam înainte, atât în țară, cât și în străinătate.

Toate ne-au plăcut, dar cred că cele mai dragi sufletelor noastre sunt două: cea în care am stat aproape o lună şi jumătate în Italia (desigur că am avut și cele două pisici cu noi!) și cea mai recentă, vacanța de câteva zile în Istanbul.

La sfârșit de mai, m-am înarmat cu mult curaj și am luat două bilete (pentru mine și fetiță) doar dus către nordul Italiei. Soțul, cele două pisici și multele bagaje au ajuns după și mai multe ore petrecute în cei aproape 1.300 de kilometri parcurși cu mașina. Drumul lor a fost lung și obositor, al nostru – scurt, distractiv și relaxant, mai ales că nu a fost prima dată când am călătorit cu avionul cu fetița, așa că nu am avut prea mari emoții. A fost o vacanță minunată, în care am călătorit mult, am vizitat locuri noi și le-am revăzut pe cele dragi nouă: Asolo, Castelfranco, Jesolo, Veneția, Treviso, Muzeul Ferrari din Maranello, Ravenna sunt doar câteva dintre cele vizitate. Plus că tot în această vacanță, Corina a făcut și primii pași, așa că am avut un „partener” de călătorii pe cinste! I-a plăcut să descopere, s-a bucurat de locurile și lucrurile noi, a interacționat cu toată lumea, a fost veselă și jucăușă!

Ce sentimente te încearcă la reîntâlnirea cu telespectatorii? Unde te vor revedea?

D.F.: Am, așa, un ghem în stomac atunci când mă gândesc la reîntoarcere! Pe de o parte, îmi doresc să mă întorc la ce am făcut aproape 20 de ani, pe de altă parte, mă gândesc și la fetiță. Toate prietenele și colegele care au copii mi-au spus că așa va fi viața mea de acum încolo, voi fi împărțită între cele două mari iubiri: fetița noastră și televiziunea! Îmi doresc ca fetița să nu îmi simtă prea tare lipsa de acasă, iar telespectatorii să fie în continuare alături de noi, să îmi trimită - în felul lor - gânduri cât mai bune, astfel încât să nu am prea mari emoții la reîntâlnirea cu ei.

Ne vom vedea în fiecare săptămână, de vineri până duminică, la „Telejurnalul” orei 12.00, la TVR 2.

Ai reuşit să ţii pasul cu ştirile în perioada asta?

D.F.: Sigur că da! Am continuat să mă comport, atât cât mi-a permis timpul, ca atunci când eram la muncă: am urmărit noutățile pe grupul de redacție, știrile și emisiunile făcute de colegii mei și nu numai, în fiecare dimineață ori când pauzele erau ceva mai lungi am putut face un fel de revista presei. Nu mi-a fost greu să fac asta, pentru că a fost ceva absolut firesc și natural. Când lucrezi aproape 20 de ani în felul ăsta, nu ai cum să îți iei pauze prea lungi. E un modus vivendi!

Care ar fi cea mai frumoasă ştire pe care ai vrea să ne-o prezinţi la întoarcere?

D.F.: Întâmplarea face că am văzut, acum puțină vreme, postarea unei colege de-ale noastre. Pe scurt, Alexandra (Tiniche) le-a cerut fetițelor sale să scrie ce ar face dacă ar avea un creion magic. Iar una dintre ele a dat un răspuns care m-a topit pe loc: „Mi-aș dori să fie pace în lume, să nu existe lucruri care nu pot avea rezolvare, să nu mai fie batjocoriți oamenii cu probleme, oamenii să fie cinstiți, iar copiii săraci să nu mai fie supuși unor situații grele”.

Așa că știrea pe care aș vrea să o prezint la întoarcerea mea în TV ar fi aceea că: Anto, fetița colegilor noștri Alexandra și Răzvan, a primit un creion magic, cu ajutorul căruia și-a îndeplinit cele mai arzătoare 5 dorințe!