Din 2 ianuarie, TVR 1 aduce iubitorilor de animale un program emoționant, dar și plin de informații utile, ce are ca protagoniști medici și stăpâni de animale din România.
Iubiți animalele? Aveți acasă un prieten necuvântător? Copiii vă cer cu insistență un cățel? Vă gândiți să adoptați un animal, dar nu știți ce vi se potrivește cel mai bine?
Atunci, ați venit unde trebuie: mai exact, la „Petmania” – la TVR 1, din 2 ianuarie, în fiecare sâmbătă, de la ora 12.00, aflați toate informațiile de care aveți nevoie, primiți răspunsuri la toate întrebările și vă emoționați, urmărind cazuri dramatice reale, rezolvate de medici veterinari dedicați.
„Petmania” oferă publicului interesat informații actualizate despre universul relațional între oameni și animalele lor îndrăgite, dar și despre cele mai noi produse destinate animalelor de companie, hrana cea mai potrivită pentru fiecare animal, accesorii etc. Urmărind emisiunea, vom ști ce responsabilități implică un animal acceptat în propriul cămin, dar și cum să prevenim bolile transmise de diverși paraziți sau la ce comportamente să ne așteptăm de la diferite rase.
„Firul roșu” al programului îl reprezintă prezentarea unor cazuri reale cu care se confruntă medicii veterinari în fiecare zi, la secția Urgențe, precum și felul în care relaționează toți protagoniștii implicați în dramatismul situațiilor limită. Cazurile sunt prezentate în detaliu, cu toate „ingredientele” unui asemenea reality-show: dinamism, emoție, acțiune, tensiune. „Petmania” aduce împreună – cu scopul de a găsi cele mai bune soluții în rezolvarea cazurilor de urgență – medici veterinari, psihologi, reprezentanți ai Poliției veterinare, specialiști în medicină umană, persoane publice îndrăgite, reprezentanți ai societății civile și religioase etc.
Pe lângă cazurile propuse, emisiunea pune accent și pe poveștile familiilor implicate, pe relația dintre membrii familiilor și animalele lor de companie, pe felul în care acestea din urmă influențează viața de zi cu zi a familiilor care le-au adoptat și care acum sunt marcate emoțional de situația dramatică prezentată.
Cei care au avut măcar o dată un animal de companie o știu: un astfel de prieten își lasă amprenta pentru totdeauna în sufletul întregii familii. Iar ceea ce se întâmplă cu el ne afectează ca și cum ar fi vorba despre oricare dintre noi. Din 2 ianuarie, stăm cu sufletul la gură alături de stăpânii de animale, trăim dramatismul unor cazuri grave, ne întristăm și ne bucurăm la veștile aduse de medicii veterinari.