La finalul filmului „No Time to Die” din franciza Bond producătorii au făcut o promisiune: „James Bond se va întoarce”.
Însă promisiunea lor a rămas în aer. Luna trecută, pauza dintre filme a ajuns la trei ani, iar fanii Bond se întreabă de ce această promisiune - o tradiție a genericului încă din anii 1960 - nu dă semne că se va îndeplini.
Barbara Broccoli, care împreună cu fratele ei vitreg Michael G. Wilson deține controlul creativ al francizei, a anunțat doar că nu există niciun scenariu, niciun regizor și niciun actor care să îi succeadă lui Daniel Craig în rolul agentului 007. Chiar dacă mâine ar fi anunțată o nouă echipă de creație, ar mai dura încă doi ani până la lansarea unui film, ceea ce ar însemna a treia cea mai lungă pauză de la începutul francizei în 1962.
Banii sunt problema?
Deși unii au speculat că întârzierea este de natură creativă - problema relansării unei serii după ce personajul principal a murit -, persoane din industrie au declarat pentru The Times că un motiv mai probabil este de natură financiară.
Ajay Chowdhury, avocat media și coautor al cărții Bond, Some Kind of Hero, a declarat că întârzierea nu este o dovadă a inacțiunii, ci a unei schimbări în modelul de afaceri după ce Amazon a cumpărat jumătate din drepturile francizei atunci când a plătit 8,5 miliarde de dolari pentru studioul MGM.
Amazon a cumpărat MGM în mai 2021, punând capăt deceniilor de turbulențe financiare care afectaseră bătrânul studio. Broccoli și Wilson, care realizează filmele prin intermediul Eon Productions, nu mai sunt încătușați de un studio aflat în dificultate, care nu își putea permite decât să se zvârcolească de la un film la altul. Acum sunt capabili să planifice următoarele trei sau patru filme în același timp.
Chowdhury a spus că cel mai bun mod de-a înțelege întârzierea ar fi să comparăm achiziția Amazon cu achiziția Lucasfilm și a drepturilor pentru Star Wars de către Disney. „Când Disney a cumpărat Lucasfilm, nu a existat un film timp de trei ani. Asta nu înseamnă că rotițele nu merg, se muncește pe brânci, doar că nu sunt lucruri sexy precum scenariile.”
„Castingul este ca agățarea perdelelor”
Deși Amazon a moștenit un sistem de drepturi mai complicat, va spera să le exploateze prin finanțarea unui set de filme de lung metraj care vor fi lansate la fiecare doi ani, alături de spin-off-uri precum reality show-ul de televiziune 007: Road to a Million și, eventual, adaptări fidele ale romanelor lui Ian Fleming.
„Franciza Bond este ca o parcelă de teren, iar Amazon construiește utilitățile”, a declarat Chowdhury. „Castingul este ca agățarea perdelelor”.
El a prezis că Broccoli și Wilson vor face un anunț în noiembrie, când urmează să primească premiul Irving G. Thalberg.
„Când Barbara Broccoli spune că nu au un scenariu, cred că este tehnic adevărat. Ei au un concept și un plan de reinventare a francizei. Nu vor face un singur film ca să vadă cum se descurcă în cinematografe, așa cum au procedat în trecut.”
Anders Frejdh, managerul fostului actor Bond George Lazenby și al numeroaselor actrițe Bond, inclusiv al Gloriei Hendry din Live and Let Die, crede și el că achiziția Amazon va permite francizei să ia o nouă turnură.
„Ei au multă putere financiară, ceea ce MGM nu avea. Aș spune că se întâmplă cu siguranță multe în spatele scenei. Ai nevoie de un regizor și de un scenariu aproximativ pentru următoarele două sau trei filme”.
Frejdh, care conduce, de asemenea, site-ul fanilor From Sweden with Love, a declarat că o parte din întârziere vine și din nevoia de-a găsi actorul potrivit.
„Sunt într-o situație în care nu au mai fost niciodată, pentru că el a murit în acel film și trebuie să repornească întreaga franciză. Ai nevoie de un plan pe termen lung, cinci sau zece ani. Eu nu l-aș fi ucis. Cred că a fost o decizie nechibzuită”.
El a prezis că Eon va face un anunț spre sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2025.
O decizie „destul de radicală”
Experții în Ian Fleming au declarat că regizorii au șansa de-a relua povestea de la începuturile lui Bond în secolul XX.
Edward Abel Smith, autorul cărții Ian Fleming's Inspiration, a declarat că, în opinia lui, filmele ar trebui reluate într-un cadru de epocă.
„Cred că vor trebui să ia o decizie destul de radicală și probabil că îl vor plasa pe Bond în trecut”, a declarat Abel Smith.
Nicholas Shakespeare, autor al cărții Ian Fleming: The Complete Man, s-a declarat, de asemenea, în favoarea unui cadru de epocă, chiar dacă acest lucru ar tăia fluxurile de venituri din plasarea de produse. „Este ceea ce-și doresc o mulțime de oameni. Nu prea cred că plasarea produselor este esențială”.
Cubby Broccoli, tatăl Barbarei, se gândise să-l plaseze pe Bond în 1986, dar a decis să nu o facă. Wilson, fiul său vitreg, este de părere că filmele Bond ar trebui plasate la „cinci minute în viitor”.
Nolan? Villeneuve?
Chowdhury a declarat că este posibil ca un regizor să fi fost deja ales și că printre candidații plauzibili se numără David Michod, australianul cunoscut mai ales pentru drama polițistă Animal Kingdom, și Edward Berger, germanul care a regizat All Quiet on the Western Front. „Puteți exclude nume mari precum Christopher Nolan sau Denis Villeneuve”.
El a spus că regizorii consacrați ar cere prea multă putere, inclusiv un cuvânt de spus la montajul final.
Broccoli este adeptul regizorilor mai flexibili. Atunci când Martin Campbell a fost angajat pentru debutul lui Craig în Casino Royale, la mai bine de un deceniu după ce l-a prezentat pe Pierce Brosnan în GoldenEye, acesta dorea ca Henry Cavill să joace rolul lui Bond, dar a fost refuzat de Broccoli, care îl prefera pe Craig.
Între timp, niciun actor nu a fost ales, în ciuda zvonurilor conform cărora Aaron Taylor-Johnson, în vârstă de 34 de ani, ar fi fost în discuții pentru rol. Alți actori cu vârsta și nivelul de faimă potrivite sunt Jack Lowden, 34 de ani, cunoscut mai ales pentru drama de spionaj Slow Horses, Joe Alwyn, 33 de ani, care a jucat în The Favourite, și Max Irons, 38 de ani, care a apărut în serialul de spionaj american Condor.
Wilson a declarat anterior că nu au existat aproape niciun fel de criterii pentru Bond, în afară de-a fi incoruptibil și macho.
În ceea ce privește moartea personajului principal, Chowdury crede că cel de-al 26-lea film Bond nici măcar nu va face referire la acest detaliu. „N-au fost niciodată preocupați niciodată cu adevărat de continuitate. Nu cred că vor încerca să o explice. Când publicul larg ajunge în cinema și urmărește o cascadorie grozavă, nu se va gândi: «Dar ăsta nu a murit?»”
***
Sursă foto: Shutterstock