Spectacolul „Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, în regia lui Silviu Jicman, a avut premiera în noaptea de revelion a anului trecut. Iată ce ne-a spus Silviu Jicman despre realizarea acestui spectacol:
„A fost o provocare pe care am acceptat-o. În primul rând de la directorul de departament, Demeter Andras, care mi-a propus să iau acest text, montat anterior de Dan Necşulea, cu Florin Piersic şi Rodica Mandache. Nu m-a mai interesat să se întâmple în anii ‘30. Ci în noaptea dintre ’43 şi ’44. Războiul încă nu se simţea. Am vrut să vin cu ea în zilele noastre."
„Pe măsură ce am adaptat textul, am descoperit personaje şi scene la care Dan Necşulea a renunţat în varianta din anii ’80. Întreaga poveste este actuală. Problematica e reală şi actuală."
„Am avut un vis în care eram pus în situaţia în care reuşeam să ies din mulţimea de lucruri mici, fleacuri meschine ale acestei lumi care ne macină inutil viaţa şi să plutesc într-un spaţiu în care lucrurile importante din viaţă primau. Cu siguranţă, fiecare dintre noi, când ne întâlnim cu marea iubire, ne înălţăm. Iubirea ne înalţă.”
„Am plecat de la o altă premiză, mai profundă şi anume că iubirea dintre oameni înseamnă foarte multă energie. Şi ea merge dincolo de moarte. Mi-am propus să încep cu un flashback al unei vârstnice care memorează la fiecare început de an noaptea când şi-a întâlnit iubitul, care apoi a părăsit-o foarte repede. Am făcut acest salt în timp al acestei persoane care îşi aşteaptă reîntâlnirea cu iubitul. E o aşteptare care se şi întâmplă în finalul teleplay-ului. Mi-am imaginat un fel de staţie de tramvai în care se întâlnesc cei doi. El e tânăr iar ea, în momentul întâlnirii, întinereşte. E vorba şi despre aşteptarea de ani de zile a eroinei. E o trecere între lumi. Dragostea ne înalţă într-un alt spaţiu. Asta se concretizează încă din prima imagine a spectacolului. E prima imagine pe care am văzut-o când am început lucrul." (Silviu Jicman)
„Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu
În distribuție: Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Marian Râlea, Daniela Nane, Silviu Biriş, AdrianTitieni, Tania Filip, Georgiana Saizescu, Cristi Jicman.
Regia și adaptarea tv: Silviu Jicman
Director de imagine: Ovidiu Guzu
Scenografia: Dana Moraru
Editor de imagine: Constantin Marciuc
Muzica: Gabriel Basarabescu
PPS: Ciuleanu Cornel și Matei Caramitru
Sunet: Ionuț Popescu, Cornel Viorel Popescu
Imagine: Dragoş Capotă, Marian Oprea, Iulian Ene
Regie de platou: Dana Chivu, Corina Cişmigiu
Machiaj: Roxana Pletea
Coafura: Claudia Mehedințu
Redactor: Cristina Anton
***
Teatrul Naţional de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR.
Producător coordonator: Demeter András István