„Un preşedinte pentru România 2024”: candidaţii pentru primul tur, faţă în faţă la TVR

TVR.RO | actualizat: Sâmbătă, 16 Noiembrie 2024
Dezbaterea „Un preşedinte pentru România 2024” a fost difuzată vineri 15 noiembrie, de la ora 21.00, simultan pe canalele TVR 1, TVR INFO, TVR Moldova şi TVR Internaţional.
Un presedinte pentru Romania 2024_ afis dezbatere_comunicare corporate TVR

Televiziunea Română a reunit candidaţii la alegerile prezidenţiale în ediţia specială, „Un preşedinte pentru România 2024”, care precede turul de scrutin din 24 noiembrie.

Confruntarea candidaţilor a avut loc în studiourile Televiziunii Române şi a fost transmisă simultan pe posturile naţionale TVR 1 şi TVR INFO, precum şi pe cele internaţionale, TVR Moldova şi TVR Internaţional, vineri, 15 noiembrie, ora 21.00, astfel încât mesajele candidaţilor să ajungă atât la electoratul din ţară, cât şi la românii de peste hotare.

Emisiunea a fost moderată de Ramona Avramescu şi Marian Voicu şi a beneficiat de interpretare în limbaj mimico-gestual pe toată durata de difuzare.

Realizată într-un format unic, dezbaterea „Un preşedinte pentru România 2024” s-a focusat pe dialogul candidaților cu publicul, reprezentat, în platou, de jurnaliști cunoscuţi ai TVR, de renumiţi interpreţi de muzică populară şi de tineri participanţi la emisiunile TVR 2 din seria „Născuţi în libertate”. Cu toţii au adresat întrebări candidaţilor, acoperind o plajă largă de subiecte legate de prezentul României, de tradiţii şi obiceiuri, precum şi de perspectivele şi evoluţia ţării noastre în context european şi global. Toate întrebările au fost trase la sorţi în timpul emisiunii, iar candidaţii au avut timpi egali de răspuns.

Totodată, pentru a evidenţia calitățile care îi recomandă pe candidaţi pentru fotoliul de la Cotroceni, aceştia au fost provocaţi de jurnalistul Adelin Petrişor să îşi prezinte punctul de vedere cu privire la situaţii de criză ce pot apărea pe perioada mandatului lor. De asemenea, candidaţii au fost invitaţi să adreseze un mesaj de tip prezidenţial tuturor românilor.

În acord cu misiunea sa publică, TVR a difuzat, de-a lungul timpului, unele dintre cele mai importante dezbateri finale ale curselor prezidenţiale, iar anul acesta, încă din 28 octombrie, Televiziunea Română mediatizează campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, pe toate posturile sale, prin programe speciale, emisiuni de promovare electorală şi dezbateri ce acoperă subiectele de interes major, precum şi analize politice aprofundate, oferind posibilitatea de exprimare a punctelor de vedere ale tuturor candidaţilor, reprezentanţilor sau susţinătorilor acestora.

Reiterăm faptul că Televiziunea Română, prin misiunea sa de serviciu public, joacă un rol esențial în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare, asigurând o informare corectă, echilibrată și accesibilă tuturor telespectatorilor.