loader
Foto

Gala premiilor Balonul de Aur: Real Madrid, cea mai bună echipa a sezonului

TVRSPORT

Real Madrid a fost recunoscută drept cea mai bună echipă de fotbal masculin a sezonului 2023-2024 la nivel mondial, în cadrul Galei Balonului de Aur, desfășurate luni seară la Teatrul Chatelet din Paris.

 

Totuși, echipa spaniolă, câștigătoare a campionatului Spaniei și a Ligii Campionilor, nu a avut niciun reprezentant la gală, alegând să boicoteze evenimentul organizat de France Football.

Decizia a fost motivată de nemulțumirea față de câștigătorul Balonului de Aur, trofeu atribuit lui Rodri, mijlocașul lui Manchester City, în detrimentul lui Vinicius Junior, favorit al madrilenilor.

În competiția feminină, trofeul pentru cea mai bună echipă a sezonului a fost acordat echipei FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei și a Europei. Președintele Joan Laporta și căpitanul Alexia Putellas au urcat pe scenă pentru a primi premiul, într-un moment simbolic. La invitația lui Putellas, colegele sale de echipă prezente în sală s-au alăturat pe scenă, pe fundalul imnului Barcelonei.

„Acest premiu este cu adevărat special, mai ales că aniversăm 125 de ani de existență”, a declarat Laporta, mulțumindu-le „tuturor celor care muncesc în club, dar mai ales jucătoarelor”.

 

Mai multe detalii regăsiți pe TVR INFO.

 

Deși apartenența României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile, o disonanță profundă persistă.

Prieteni și provocări de suflet la

Sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 20.00 și duminică, 27 aprilie, de la 15.00, la TVR 2 vă aducem în dar o nouă gală a sezonului 14 al emisiunii cu ...

Totul despre conspirația redenumirii iepurașilor de Paște,  la “Breaking Fake News”, pe TVR 1

În ediţia “Breaking Fake News” de vineri, 25 aprilie, ora 18.45,  mai urmărim un interviu  cu jurnalistul britanic Peter Pomerantsev, invitatul ...