loader
Foto

Craiova a învins Rapidul, în Giulești, și luptă pentru locul secund în Superligă!

TVRSPORT

Echipa Universitatea Craiova a învins luni, în deplasare, scor 2-1, gruparea Rapid București, în ultimul meci al etapei a șaptea din play-off-ul Superligii.

 

Craiovenii au început meciul din Giulești ratând prin Mekvabishvili în primul minut și prin Markovic, în minutul 6. Ermal Krasniqi a semnat replica Rapidului, șutând pe lângă poartă în minutul 12, iar cei care au deschis scorul au fost oaspeții. Alexandru Crețu a centrat și Andrei Ivan a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 30. După pauză, Rapid a avut o mare ocazie în minutul 72, când Alexandru Crețu a scos de pe linia porții , însă giuleștenii au reușit să egaleze în minutul 77, prin Burmaz. Danciu a ratat în minutul 88, însă Alexandru Crețu a reușit să înscrie în minutul 90+8, cu o lovitură de cap din centrarea lui Mitriță, și partida s-a încheiat cu victoria oltenilor, 2-1.

În clasament, Craiova este pe locul 4, cu 35 de puncte, la egalitate cu Farul, echipa de pe locul 3. Rapid ocupă poziția a cincea, cu 30 de puncte.

RAPID: G. Ungureanu – Braun (Borza 46), Săpunaru, P. Iacob, Onea – Oaidă (Burmaz 58), Kait (Hasani 71) – Funsho Bamgboye (Petrila 46), Papeau (Emmers 66), E. Krasniqi – A. Rrahmani. ANTRENOR: Bogdan Lobonț.

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Căpățână, Zajkov, Raul Silva, Bancu – Al. Crețu, Mekvabishvili – Baiaram (M. Danciu 56) , Houri (Mateiu 74), A. Ivan (Al. Mitriță 74) – J. Markovic. ANTRENOR: Constantin Gâlcă.

Cartonașe galbene: A: Rrahmani 19, Săpunaru 87, P. Iacob 90+3 / Zajkov 25, A. Crețu 90+8

Arbitri: Ovidiu Hațegan – Mircea Grigoriu, Ovidiu Artene – Iulian Dima

Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs – Doru Lucaciu

Observator: Andrei Ioniță

 

Sursă: Agerpres

 
TVR INFO difuzează „CIRCOM regional workshop. Din nou la Iaşi după 30 de ani”

Teleradio Moldova va redeveni membru al CIRCOM Regional, decizie discutată în şedinţa Comitetului Executiv al CIRCOM, organizată de TVR şi ...

CNA a emis 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme

Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 de vizualizări ale materialelor audiovizuale eliminate de pe platformele online ...

De peste 35 de ani veghează, de la Paris, asupra moştenirii brâncuşiene. Istoricul de artă Doina Lemny, invitata Loredanei Negrilă, la TVR INFO

O femeie remarcabilă plecată din Iași a cărei modestie se îmbină cu măreția. E istoric de artă, fost curator-şef la Atelierul Brâncuşi din cadrul ...