loader
Foto

Un popas de poveste, la Rădeni!

TVRMOLDOVA

Caravana TVR Moldova „LA TINE-N SAT ”, întâmpinată cu drag de localnici, într-o atmosferă caldă și primitoare!

 

În cadrul emisniunii vă invităm sa descoperiți satele în plină dezvoltare, cu drumuri noi, rețele de utilități în extindere și un parc solar care prinde contur.

Dar cel mai frumos este să vedem cum localnicii investesc în viitorul comunei. Cumpără case, își dezvoltă gospodăriile și pun suflet în fiecare colț al satului lor natal.

Nu doar infrastructura se schimbă la Rădeni, ci și viața comunității. Apeductul și rețelele de gaze naturale se extind treptat și la periferia satelor, iar sistemul de canalizare așteaptă finanțare europeană pentru a deveni realitate.

Un alt proiect de aproape 7 milioane de lei le va aduce localnicilor o autospecială și tomberoane pentru toate gospodăriile, datorită unui parteneriat cu Ministerul Mediului și alte primării vecine.

În plus, Conacul fostului primar de Chișinău, Victor Cristi, a fost transformat într-o grădiniță modernă cu sprijinul Guvernului României, iar gimnaziul renovat oferă condiții bune de studiu, deși încă se confruntă cu lipsa profesorilor.

Pe lângă toate acestea, Rădeniul construiește punți și dincolo de Prut, având parteneriate cu localități din România, precum Vața de Jos, Poduri sau Ocnele Mari. Prietenia și colaborarea aduc roade, iar viitorul satelor de aici arată a fi din ce în ce mai bun. Casa de Cultură din Drăgușeni găzduiește acum toate evenimentele importante, iar de sărbători satul răsună de veselie la jocul butcarilor, o tradiție păstrată cu drag de localnici.

Ne luăm rămas-bun de la Rădeni cu gândul că, data viitoare când vom reveni, localitatea va avea și mai multe de arătat.

Până atunci, Caravana TVR Moldova merge mai departe, pentru că poveștile satelor noastre merită spuse și trăite împreună!

 

Sursa foto: captură ecran YouTube emisiunea Caravana TVR Moldova „LA TINE-N SAT”

Sursa info: TVR MOLDOVA

 

 
Istoria alegerilor prezidențiale din România, din 1990 până în prezent

În 4 mai, românii sunt chemați la urne pentru alegerea șefului statului. După Revoluția din 1989, au fost organizate opt runde de alegeri și au ...

„Cum să fiu mort, dacă-s viu?” - o luptă absurdă prin hățișurile birocraţiei

O poveste neobișnuită despre viață și moarte! Lupta unui bărbat cu sistemul care insistă să-l declare mort, deși el se află în fața ghișeului, ...

Oltenia, între haiducie și poezie, o călătorie inedită la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi echipa „Exclusiv în România” calcă pe urmele lui Iancu Jianu, vizitează Muzeul Romanaţiului, întâlnesc un Tezaur ...