loader
Foto

Oameni și povești din toate colțurile lumii

TVRMOLDOVA

Emisiunea „Dialoguri Colorate” de la TVR Moldova, moderată de jurnalistul și caricaturistul Anatol Fornea, a avut-o ca invitată pe Elisoa Cynthia Refanaharivola, o tânără din Madagascar, care a impresionat publicul de pe ambele maluri ale Prutului prin talentul ei în muzică și literatură.  

 

De această dată, telespectatorii au avut ocazia să descopere povestea lui Elisoa Cynthia, originară din Madagascar, o țară insulară exotică situată pe coasta Africii.

Născută într-o familie numeroasă, Cynthia și-a construit o identitate artistică unică, inspirată de cultura sa natală bogată și expresivă.

Ea a devenit cunoscută publicului român prin participarea la un show de talente, unde a captivat inimile telespectatorilor prin interpretările sale și originalitatea artistică.

În conversația cu Anatol Fornea, Cynthia a vorbit despre pasiunea pentru muzică și scris, precum și despre provocările pe care le-a întâmpinat ca artistă într-o țară nouă.

Discuția s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, în care tânăra și-a dezvăluit parcursul și a descris impactul culturii asupra carierei sale și s-a încheiat cu tradiționala caricatură realizată de Anatol Fornea.

„Dialoguri Colorate” poate fi urmărită în fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, pe TVR Moldova și pe platformele online ale postului, aducând în prim-plan povești captivante și oameni din toate colțurile lumii.

 

 
Istoria alegerilor prezidențiale din România, din 1990 până în prezent

În 4 mai, românii sunt chemați la urne pentru alegerea șefului statului. După Revoluția din 1989, au fost organizate opt runde de alegeri și au ...

„Cum să fiu mort, dacă-s viu?” - o luptă absurdă prin hățișurile birocraţiei

O poveste neobișnuită despre viață și moarte! Lupta unui bărbat cu sistemul care insistă să-l declare mort, deși el se află în fața ghișeului, ...

Oltenia, între haiducie și poezie, o călătorie inedită la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi echipa „Exclusiv în România” calcă pe urmele lui Iancu Jianu, vizitează Muzeul Romanaţiului, întâlnesc un Tezaur ...