loader
Foto

Între știință și umanitate, dialog cu Dr. Sergiu Revencu

TVRMOLDOVA  TVRMOLDOVA 

Cunoscută pentru abordările sale profunde și invitații de marcă, emisiunea „Istorii cu tâlc” revine pe micile ecrane cu un nou sezon captivant

 

Telespectatorii vor avea ocazia să descopere o latură mai puțin cunoscută a meseriei de medic, prin intermediul invitatului special Sergiu Revencu, unul dintre cei mai respectați chirurgi și profesori universitari din țară.

În cadrul discuției, acesta oferă o perspectivă sinceră și emoționantă asupra provocărilor pe care le implică medicina. De-a lungul carierei sale, a influențat numeroase generații de medici, nu doar prin cunoștințele sale vaste, ci și prin dedicarea sa neobosită față de salvarea vieților.

În interviu, Revencu atrage atenția asupra schimbărilor din domeniul medical, subliniind că: „Astăzi, profesia de medic s-a transformat într-o meserie de... uneltar – cel care face unelte. S-a pierdut acea compasiune, milă, compătimire.”

Una dintre afirmațiile sale prin care dezvăluie o înțelegere profundă a istoriei și a condiției umane, este aceea că „Pentru fiecare nenorocire care a lovit omenirea, s-a găsit întotdeauna și un remediu. De-a lungul timpului, am văzut cum boli precum ciuma, holera sau tifosul și-au făcut apariția, dar alături de ele au apărut și soluțiile care le-au învins.”

Pe lângă aspectele tehnice ale chirurgiei, acesta discută și despre evoluția personală a unui medic: „Dorința de a salva vine mai târziu. La început, ești captivat de cunoștințele în domeniul omului. E o profesie foarte interesantă. Pe parcurs începe să apară și setea de a trata și a salva oameni.”

„Istorii cu tâlc” este un spațiu de dialog autentic, în care personalități din diverse domenii își împărtășesc experiențele, succesele și eșecurile într-un mod deschis și sincer.

Episodul este moderat de actorul și prezentatorul Anatol Guzic, cunoscut pentru stilul său rafinat de a aborda conversațiile cu invitații, iar producția emisiunii este semnată de Adriana Goraș.

 

 

 

În această ediție vă invităm să privim împreună lumea animalelor cu mai multă atenție, cu mai multă responsabilitate și cu inima deschisă. ...

Umbrele NeLibertății, o dezbatere „Omul și Timpul”, la TVR Cultural

„Revoluția din decembrie 1989 a devenit un paradox fără comparație: prima revoluție urmată de plecarea învingătorilor, nu a învinșilor. 1989 ...

Revitalizarea zonelor rurale din România reprezintă o provocare complexă a cărei soluționare depinde, în mare măsură, de succesul ...

Ștefan de Faÿ, un ambasador al demnității românești: „Excelența înseamnă respect egal pentru toată lumea!”

Duminică, 14 decembrie, ora 15:30, la TVR Cultural, „Portret de Excelență” îl are ca invitat pe Ștefan de Faÿ, Consul General Onorific al ...

„Cum ne omorâm femeile” – un documentar tulburător la „Dosar România”

FEMICID. Cum ajunge un bărbat să devină ucigaș și ce semne de avertizare a ratat societatea? Realizatoarea TVR Alina Amza trage un semnal de ...

Peste 500 de procurori și judecători, mesaj de susținere pentru magistrații care au făcut dezvăluiri

Dezvăluirile din documentarul de investigație „Justiție Capturată” realizat de Recorder continuă să cutremure sistemul judiciar, generând o ...

Europa League: FCSB – Feyenoord 4-3

Campioana României, FCSB, a reușit o performanță de senzație miercuri seară, în fața puternicei formații olandeze Feyenoord, obținând un succes ...

De vorbă cu Cătălin Ștefănescu, despre curiozitate, dialogul tihnit și arta de a asculta

Într-o lume grăbită, în care conversațiile se consumă în viteză, Cătălin Ștefănescu rămâne un apărător al dialogului aşezat, construit cu ...

Sărbătorile de iarnă în Țara Moților / VIDEO

Colindele moțești, obiceiul Junilor, Jocul Cânepii, conacul, umblatul cu crucea de Bobotează sunt câteva din obiceiurile despre care vorbește ...

Istoricul IONEL CÂNDEA, în

Duminică, 14 decembrie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "Dialoguri Academice" cu istoricul şi arheologul IONEL ...

Celebrări, amintiri şi emoții muzicale la TVR 2!

Sezonul 15 al emisiunii cu "Drag de România mea!" continuă sâmbătă, ora 20:00 şi duminică, ora 15:00 cu o gală dedicată celebrării muzicii şi ...

Joi, 11 decembrie, de la ora 21:05,  urmărim  o nouă ediție "Forța ideilor" la TVR 2.

Gorj – glasul eroilor, gustul artei. Duminică, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi echipa „Exclusiv în România” află cum o mână de localnici a ţinut piept armatei germane, vizitează Cula Cartianu ...

Peștera cu Oase: Un puzzle de 40.000 de ani și războiul surd dintre știință și birocrație | VIDEO

Joi, 11.12.2025 de la ora 23:00, într-un nou episod "Istorii Ascunse" aflăm alte detalii ale poveștii proiectului de la Peștera cu Oase.

Regimentul 89 Infanterie, din care a făcut parte militarul decorat de Nicușor Dan, a participat la Pogromul de la Iași

Decorarea veteranului Ion Vasile Banu, din Regimentul 89 Infanterie, de către președintele României a stârnit un val de indignare în spațiul ...