TVRINFO
Despre pasiune, recunoaştere şi recunoştinţă, într-o nouă ediţie a emisiunii „Brilliant”, cu Loredana Negrilă. Emisiunea a fost programată pe 3 februarie, de la ora 14.30, la TVR INFO.
Bianca Boeroiu, câștigătoarea unui premiu EMMY pentru machiajul din serialul „Wednesday”, în regia lui Tim Burton, filmat în România, este, înainte de toate, profesoară de arta ceramicii. Lucrează de peste 20 de ani la Palatul Copiilor și face naveta zilnic, de 7 ani, câte 120 de kilometri pe zi. „Îmi place mult să lucrez cu copiii, e terapeutic, e relaxant, mă încarcă de energie. De-a lungul anilor am avut mulți copii care au mers la arte, la facultate, după ce au făcut cursul la Palatul Copiilor și m-au căutat să-mi spună. E satisfacția supremă. Pe mine profesorul de desen din generală m-a convins că am talent și ar trebui să merg la arte, nu la filologie cum voiam eu”, declara profesoara Bianca Boeroiu într-un interviu. O cunoaştem sâmbătă, pe 3 februarie, de la 14.30, într-o nouă ediţie a emisiunii „Brilliant”, cu Loredana Negrilă, de la TVR INFO.
Bianca Boeroiu se consideră mai întâi profesoară. Din pasiune pentru ceramică, face naveta zilnic de la Ploiești la București și ține cursuri cu copii de la 5 ani până la 14 ani. Spune că aceste ore îi dau energie și o relaxează să lucreze cu copii cu care împărtășește aceeași pasiune. În paralel, de un an predă și make-up, un semestru de master, la studenții de anul II.
Bianca a terminat liceul de Arte din Ploiești, îndrumată de profesorul ei de desen din școala generală care a „convins-o” să nu dea la un liceu teoretic, așa cum voia. Acum și ea îi sprijină, la rândul ei, pe copiii talentați de la cursurile de ceramică.
Pasiunea pentru make-up a venit mai târziu, din întâmplare. A lucrat la început în paralel la reclame, videoclipuri și apoi la filme cu actori renumiți, ca Samuel L. Jackson sau Michael Keaton. Și în România a primit numeroase premii. Are deja în palmares 3 statui GOPO și 9 nominalizări pentru filme precum „Aferim”, „Inimi cicatrizate”, „Un pas în spatele Serafimilor”.
Despre parcursul ei în lumea filmului, invitata îi mărturiseşte Loredanei Negrilă: „Proiectul care mi-a marcat cariera a fost Menocchio, în regia lui Alberto Fasulo”. Bianca Boeroiu se simte recunoscătoare că a lucrat cu profesionişti: „Am avut şansa de a învăţa de la Kazu Hiro”, spune ea despre întâlnirea cu artistul de efecte speciale de machiaj american, de origine japoneză, laureat cu Oscar. Ajunsă la un nivel al carierei de la care poate vorbi ca un profesionist al machiajului cinematografic, Bianca dezvăluie unul dintre secretele sale: „Studierea personajului este esenţială în meseria mea”.
Despre ce înseamnă premiul EMMY primit de Bianca Boeroiu la începutul acestui an şi cum se îmbină cele două pasiuni ale sale ne vorbeşte invitata Loredanei Negrilă la „Brilliant” sâmbătă, 3 februarie, de la 14.30, la TVR INFO.
Cum ne-a obişnuit, jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. Urmărim interviul Loredanei Negrilă cu profesoara şi artista Bianca Boeroiu pe 3 februarie, ora 14.30, la TVR INFO.