TVRINFO
Conştientă că propriul viitor depinde numai de ea, adolescenta îşi urmează cu dedicare drumul, neuitând, însă, de valorile în care crede. Un dialog surprinzător şi emoţionant, într-o nouă ediţie a emisiunii „Brilliant”, cu Loredana Negrilă, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 14.30, la TVR INFO.
Are 16 ani şi doi părinţi celebri. Aflată, încă de mică, în lumina reflectoarelor, deşi bucurându-se de o viaţă de familie discretă, invitata Loredanei Negrilă de săptămâna aceasta este un „Brilliant” care se şlefuieşte zi de zi. Prin muncă, prin ambiţie, prin determinarea cu care îşi urmăreşte visurile, dar şi prin multă dăruire de sine. Singura adolescentă din România care a beneficiat de un training la Global Youth Leadership Summit, Violeta Bănică a răspuns cu naturaleţe întrebărilor jurnalistei TVR, într-un dialog deschis, ce scoate la suprafaţă valorile unei adolescente de succes. Am urmărit „Brilliant” pe 22 iunie, de la ora 14.30, la TVR INFO.
„Dacă paradisul libertăţii rămâne copilăria, vârsta adolescenţei presupune creativitate și conturarea unor idealuri. Pentru Violeta Bănică, o adolescentă cu multe visuri și idei îndrăznețe, nu există experiențe fără depășirea limitelor şi asumarea unor modele de viaţă. Învingându-și fricile, urmându-și pasiunile, dar, mai ales, descoperindu-și, treptat, chemarea. Invitata acestei ediții Brilliant, activistă pentru drepturile omului, se dedică, încă de pe-acum, unor cauze cu impact social: lupta împotriva dependenței de droguri, investiția în educație, inovare socială și voluntariat pentru viață, poate cea mai valoroasă resursă oferită tinerilor din generația ei, aflați în situații de viață mai puțin fericite. Dragii mei, vă invit sâmbătă, la Brilliant, la o discuție pe cât de sinceră, pe atât de emoționantă despre voluntariat și BINELE care nu face zgomot, dar mai ales despre acest schimb echitabil între dăruirea care schimbă vieți și evoluție personală, cu Violeta Bănică”, ne cheamă Loredana Negrilă, asigurându-ne că este o ediţie ce ne va inspira şi ne va capta atenţia.
De curând, Violeta a moderat cu succes Conferința Internațională „Franklin D. Roosvelt-Model United Nations”. „Am inspirat liceeni să-și deschidă mintea către probleme complexe ale omenirii”, ne lămureşte ea, menţionând că s-a simţit „onorată să fiu vocea unor tineri cu valori similare.”
Deşi cu aptitudini artistice deja dovedite, fiica Andreei Marin şi a lui Ştefan Bănică îşi doreşte o carieră în domeniul justiţiei. „Pe măsură ce am crescut, am constatat că lumea nu este roz”, spune tânăra. „Cazurile de inechitate socială m-au făcut să-mi doresc să studiez Dreptul. […] Mă inspiră oamenii ajunși într-o situație nefavorabilă, deși au luptat o viață pentru corectitudine”, completează ea. Este convinsă că „oamenii mici pot face lucruri mari”, atunci când îşi setează obiectivele cu claritate.
Implicată în numeroase proiecte caritabile, Violeta ştie că „voluntariatul însemnă satisfacția de a ști că ai fost de ajutor cuiva”, punând dorinţa de a face bine deasupra avantajului unui CV bogat. A ales să înveţe, aşadar, lecțiile valoroase ale voluntariatului într-un centru antidrog.
Deşi la o vârstă la care seriozitatea nu este încă o trăsătură definitorie, Violeta are credinţa că „viitorul tău este doar în mâinile tale.” Ba mai mult, declară: „Sunt tocilară, îmi place să stau cu nasul în carte”, ţinta ei fiind să ajungă la Harvard. Pentru aceasta, aplică principiile de disciplină învăţate de la mama sa. „Am un volum imens de muncă, fără disciplină n-aș face față”, mărturiseşte ea. Este conştientă că rezultatul dorit va veni numai printr-un efort şi consecvenţă. „Oamenii, astăzi, cu minimum de efort vor bani și rezultate maxime”, spune Violeta.
Tinerilor din generaţia ei le recomandă să îşi urmărească visurile fără teama de eşec. „Granița dintre greșeală și reușită este mindsetul”, consideră adolescenta, completând că, personal, preferă să i se atragă atenţia atunci când greşeşte. „Eu sunt doar cu mine însămi în competiție”, mai menţionează Violeta în dialogul său cu Loredana Negrilă.
Cum ajungi să fii un tânăr încrezător în visul lui şi neclintit în a-l urmări? „M-au inspirat copiii săraci care s-au clădit singuri. Am făcut cunoştinţă cu nenumăraţi copii care au venit din nimic şi au ajuns mult mai departe decât mine, în momentul de faţă. Ştiu copii care sunt cu burse complete la universităţi din Europa, dar şi din America, pentru că nu şi-au lăsat niciodată visul să iasă din vizorul lor”. Iar Violeta, la rândul ei, a crescut şi înfloreşte sub îndrumarea mamei ei, Andreea Marin, pentru care „nu există nu se poate”.
Jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății.
Urmăriți mai jos interviul Loredanei Negrilă cu Violeta Bănică: