loader
Foto

Cum a devenit Parisul capitala iubirii?

TVRINFO

Parisul este orașul emblematic al îndrăgostiților, decorul boem perfect pentru o poveste de dragoste.

 

Să fie Turnul Eiffel, cea mai vizitată construcție din lume și emblema Parisului, motivul pentru care oamenii aleg acest oraș pentru a-și împărtăși iubirea? În filmul „Eiffel”, regizat de Martin Bourboulon și lansat în 2021 se specula chiar că a existat o poveste de dragoste la baza construcției acestui faimos monument. Însă, cel care a transpus în romanul său (”Eiffel”) toată povestea, Nicolas d’Estienne d’Orves, mărturisea (într-un interviu pentru cotidianul ”Gândul”) că a fost doar un ”truc romantic” și este doar o invenție a scenariștilor. Turnul Eiffel, locul perfect de unde poți admira întregul oraș, este preferat de cei care aleg să își petreacă aici luna de miere sau chiar să se căsătorească.

Să fie oare poveștile din filmele despre Paris cele care au alimentat ideea despre iubire? Amintim numai câteva pelicule prin intermediul cărora puteți vizita virtual Parisul: filmul de Oscar ”Un american la Paris”, din 1951, regizat de Vincente Minnelli, ”Șarada”, din 1963, cu Audrey Hepburn și Cary Grant, ”Ultimul tango la Paris”, din 1972, cu Marlon Brando și Maria Schneider, ”Moulin Rouge!”, filmul din 2001, regizat, produs și co-scenarizat de Baz Luhrmann, ce îi are în distribuție pe Nicole Kidman, Ewan McGregor, John Leguizamo.

Sau poate întreaga atmosferă a orașului creată de arta stradală, galeriile, grădinile, capodoperele din marile muzee, cafenelele cu personalitate, artiștii aflați la orice pas, arhitectura impresionată a clădirilor, gastronomia, străduțele fermecătoare sau poate Sena…Poate toate acestea împreună au transformat Parisul într-un refugiu al îndrăgostiților.

Descoperiți elementele-cheie care au pus orașul luminilor pe harta iubirii în documentarul ”Paris, orașul îndrăgostiților”/”L’amour à Paris” (Franţa, 2016, realizator Georges Tillard) într-un documentar difuzat pe TVR INFO, în 11 august, de la ora 17:00.

 

Foto: Shutterstock

 

 

 

 
Senatul şi Camera Deputaţilor îşi aleg preşedinţii

Cele două foruri ale Legislativului, Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii ...

Divorţul şi cererile accesorii

Divorţul şi cererile accesorii

publicat: Luni, 23 Decembrie 2024

Cine poate cere divorțul în instanță și care ar fi motivele legale invocate? Cât durează procedura și ce sunt cererile accesorii? Când se poate ...

Să colindăm! Vine Crăciunul!

Să colindăm! Vine Crăciunul!

publicat: Luni, 23 Decembrie 2024

Vă invităm să revedeți imagini din Arhiva TVR, din anul 1990, cu Ioan Bocşa, Drăgan Muntean, Mariana Anghel şi Leontina Farcaş în primul Concert ...