TVRINFO
Un dialog fascinant, despre forța dizabilității care dărâmă imposibilul. Aşa s-a desfăşurat cea mai recentă ediţie „Brilliant”, cu Loredana Negrilă. Emisiunea de la TVR INFO de sâmbătă, 15 decembrie, se vede acum online.
„Într-o vreme în care se dă o bătălie grea pentru minţile oamenilor, întâlnirile cu cei aleși devin evadările din insula numită stres, scânteiază în timp. Ascultându-i, te străduiești măcar să fii mai bun, viaţa lor se adaugă vieţii tale, ceaţa realității pe care uneori n-o înțelegi se ridică. Înţelegi. Deslușești semnele din jurul tău care fac posibilă revelaţia personală”, ne destăinuie jurnalista TVR, Loredana Negrilă, care ne invita, sâmbătă, la o ediție de colecție „Brilliant”, cu cel de-al doilea campion paralimpic din istoria României, Alexandru Bologa. Emisiunea a putut fi urmărită, ca de obicei, la TVR INFO, de la 14.30.
Florin Alexandru Bologa – sau Alex, așa cum este cunoscut sportivul paralimpic – a reușit să facă ceea ce nu mulți dintre noi s-ar fi încumetat în situația lui: să demonstreze că nu există limite atunci când crezi cu adevarat în visul tău. „Dizabilitatea n-a fost niciodată o povară”, se confesa eroul de pe tatami chiar la începutul emisiunii, pentru că, în ciuda faptului că este complet nevăzător de la vârsta de 6 ani, dizabilitatea nu l-a împiedicat să facă performanță într-un domeniu care presupune sacrificii imense chiar și pentru cineva care reușește să vadă, la propriu, nu doar cu ochii minții: „Mi-am pierdut vederea de timpuriu, iar asta m-a ajutat să mă adaptez mai repede”, a completat sportivul.
A crescut lipsit de prezenţa părinţilor, aceştia plecând în străinătate, în căutarea unui trai decent. Întunericul ce i-a fost aruncat pe ochi nu i-a şters, însă, imaginea lor din suflet: „Îmi amintesc fețele părinților”, mărturiseşte Alex.
Cu muncă, perseverență și efort a reușit, în ultimii ani, să-și ducă ecoul succesului mult peste granițele României, devenind al doilea campion paralimpic din istoria țării.
„Destinul a ales pentru mine judo”, crede cu tărie Alex, care admite că „judo este ca un joc de șah, studiez atent fiecare adversar”; iar „pentru ca o mișcare să devină reflex, îți trebuie 10000 de repetări”, adaugă eroul nostru.
Pentru el, medalia de aur de la Paris este a treia la Jocurile Paralimpice, după cele două de bronz obţinute în 2016, la Rio şi în 2021, la Tokyo.
Sportivul își continuă confesiunea cu sinceritate și recunoaște că, uneori, „avantajul dizabilitații” l-a „ajutat să nu vadă răul din jur”. Iar pe măsură ce s-a maturizat, a devenit conștient de faptul că „întunericul poți să-l vezi doar în suflet.”
„Dialogul cu Alex este aproape ca o ceremonie lirică, o pregăteşti din cuvinte, tăceri, emoții și priviri. Ajungi acolo, uneori ești fericit, alteori, nu! Confesiunile lui sunt scurte epistole despre templul Nu Există Nu Se Poate, care se ridică în fiinţa ta, de umil ascultător. Desigur, mărturisirea mea nu poate ține locul unei cronici profunde, iar întâlnirea cu invitatul meu la Brilliant are menirea de a acomoda telespectatorul cu lumea nevăzută, dar atât de profundă, din patria speranței și a demnității. Îl asculți și te schimbi, nu realizezi pe moment că ziua de mâine va fi fost privilegiul de a-l fi cunoscut”, adaugă gazda emisiunii, Loredana Negrilă.
Despre forța dizabilității care atinge imposibilul, schimbă mentalități și modelează destine – într-un interviu de pus în ramă, „Brilliant”. Emisiunea TVR INFO poate fi urmărită şi online.
Jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. Am urmărit interviul Loredanei Negrilă cu Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo pentru nevăzători, pe 14 decembrie, ora 14.30, la TVR INFO.