Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, reunit astăzi, a hotărât ca televiziunea publică să continue negocierile cu Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), pentru achiziţionarea pachetului 9, în următoarele condiţii:
-respectarea fixării unui plafon maximal;
-acordarea unor condiţii speciale de plată în primul an;
-acordarea unor condiţii speciale de difuzare;
Alexandru Lăzescu, Preşedinte-Director General (PDG) al TVR, a fost mandatat să continue negocierile şi să semneze contractul cu LPF, exclusiv pentru pachetul 9, în termenii descrişi mai sus.
CA al TVR a luat această hotărâre în virtutea faptului că evenimentele sportive importante, naţionale şi internaţionale, sunt strategice pentru activitatea TVR, ca serviciu public de televiziune, care are misiunea să servească nevoilor de informare, educare şi divertisment ale unui spectru larg de public.
TVR va furniza alte informaţii după definitivarea negocierilor.
Despre TVR:
Televiziunea Română are statut de instituţie publică şi emite pe şase canale (www.tvr.ro). Deţinem şi un canal experimental, care emite în sistem High Definition: TVR HD. TVR acoperă cele mai importante ştiri la nivel naţional, prin cinci studiouri teritoriale.
TVR îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în conformitate cu Legea nr. 41/1994 (http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=61903). Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) este numit de către Parlament, pe o perioadă de 4 ani. CA cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Principala sursă de finanţare a televiziunii publice o reprezintă taxa TV, care în acest moment este cea mai scăzută din Uniunea Europeana, adică 4 lei/familie lunar. Fondurile pe care Televiziunea Română le primeşte de la bugetul de stat merg în proporţie de 98% direct către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, pentru transmisia terestră.
Suntem afiliaţi la cele mai importante organizaţii internaţionale din domeniul audiovizualului, ceea ce ne oferă un avantaj competitiv în materie de calitate a producţiilor pe care le difuzăm: EBU (European Broadcasting Union), EGTA (European Group of Television Advertising), CIRCOM Regional (Asociaţia Televiziunilor Publice Regionale din Europa), Arte France, IFTA (Federaţia Internaţională a Arhivelor de Televiziune).
TVR a început un proces de redefinire a rolului de serviciu public de televiziune. Noua abordare pune accent pe dezbateri, traininguri, parteneriate strategice şi schimburi de idei cu societatea civilă, profesioniştii de media, organizaţiile de profil. Astfel, TVR îşi propune să crească, pe termen lung, calitatea producţiilor şi a dialogului cu publicul şi să devină un reper în materie de jurnalism responsabil.
***
Dacă vreţi să fiţi conectaţi în timp real cu Televiziunea Română, ne puteţi urmări aici:
Facebook: www.facebook.com/televiziunea.romana
Twitter: http://twitter.com/_TVR