TVR susţine Ziua Mondială a Libertăţii Presei

TVR.RO | actualizat: Joi, 28 Iunie 2012

Pe 3 mai, programul TVR va fi dedicat libertăţii presei şi dreptului la libera exprimare


Televiziunea Română va realiza şi difuza, pe parcursul zilei de 3 mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei - o serie de emisiuni dedicate libertăţii presei şi dreptului la liberă exprimare.

Programele de ştiri şi dezbaterile transmise pe TVR 1, TVR 2 şi TVR INFO vor fi realizate în parteneriat cu Active Watch-Agenţia de Monitorizare a Presei, iniţiator al celebrării Zilei Mondiale a Libertăţii Presei în România.

TVR devinde astfel platformă de dialog şi dezbatere cu profesioniştii de media şi societatea civilă pe teme precum dreptul la liberă exprimare; informare corectă; jurnalism responsabil.

Printre subiectele dezbătute cu invitaţi din mass-media şi societatea civilă se numără: dependenţa mass-media de publicitate; tabloidizarea presei mondiale, în ciuda nemulţumirii jurnaliştilor; controlul politic şi economic asupra presei; riscurile la care se supun jurnaliştii din zonele de conflict - deveniţi adevărate ţinte vii; forţa presei, în special a celei online, de a conecta oamenii şi de a-i uni în jurul principiilor democratice, formând o reţea prin care pot schimba informaţii şi idei; transformarea presei în mijloc de manipulare şi instigare la ură şi violenţă; necesitatea existenţei unei prese echilibrate, echidistante şi corecte în relatări.

Susţinerea acestui eveniment se aliniază obiectivului TVR de a-şi redefini rolul de serviciu public pe piaţa de televiziune. Acest proces pune accent pe dezbateri, schimburi de idei cu societatea civilă, profesioniştii de media, organizaţiile de profil, dar şi pe traininguri şi parteneriate strategice. Astfel, TVR îşi propune să crească, pe termen lung, calitatea producţiilor şi a dialogului cu publicul şi să devină un reper în materie de jurnalism responsabil.


Despre ActiveWatch:
Active Watch-Agenţia de Monitorizare a Presei este o organizaţie care apără drepturile omului şi care militeayă pentru comunicare liberă în interesul publicului. În 1999, Agenţia de Monitorizare a Presei începea un proiect care avea drept scop să protejeze şi să promoveze dreptul la libera exprimare şi libertatea presei. În timp, proiectul s-a consolidat şi diversificat, transformându-se într-un program permanent şi într-una dintre cele mai cunoscute activităţi ale Active Watch.
Iniţiator al celebrării Zilei Internaţionale a Libertăţii Presei în România, ActiveWatch colaborează cu instituţiile naţionale şi internaţionale în politici în domeniul mass media. Publică rapoarte anuale asupra libertăţii presei. Din anul 2000 organizează evenimente pentru celebrarea Zilei Internaţionale a Presei: conferinţe, expoziţii, întâlniri cu studenţii şi consumatorii de media, concerte, proiecţii de filme etc. Pe 3 mai, ziariştii din întreaga lume le reamintesc oamenilor că libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt drepturi fundamentale ale omului.
ActiveWatch este membru al reţelei Reporteri fără Frontiere. Anul acesta Active Watch are ca partener în organizarea evenimentelor legate de Ziua Mondială a Libertăţii Presei Televiziunea Română Publică.


Despre TVR:
TVR are statut de instituţie publică şi emite pe şase canale (www.tvr.ro). Deţinem şi un canal experimental, care emite în sistem High Definition: TVR HD. TVR acoperă cele mai importante ştiri la nivel naţional, prin cinci studiouri teritoriale.
TVR îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în conformitate cu Legea nr. 41/1994 (http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=61903). Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) este numit de Parlament, pe o perioadă de 4 ani. CA cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Principala sursă de finanţare a televiziunii publice o reprezintă taxa TV, care în acest moment este cea mai scăzută din Uniunea Europeana, adică 4 lei/familie lunar. Fondurile pe care Televiziunea Română le primeşte de la bugetul de stat merg în proporţie de 98% direct către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, pentru transmisia terestră.
Suntem afiliaţi la cele mai importante organizaţii internaţionale din domeniul audiovizualului, ceea ce ne oferă un avantaj competitiv în materie de calitate a producţiilor pe care le difuzăm: EBU (European Broadcasting Union), EGTA (European Group of Television Advertising), CIRCOM Regional (Asociaţia Televiziunilor Publice Regionale din Europa), Arte France, IFTA (Federaţia Internaţională a Arhivelor de Televiziune).
TVR a început un proces de redefinire a rolului de serviciu public. Noua abordare pune accent pe dezbateri, traininguri, parteneriate strategice şi schimburi de idei cu societatea civilă, profesioniştii de media şi organizaţiile de profil. Astfel, TVR îşi propune să crească, pe termen lung, calitatea producţiilor şi a dialogului cu publicul şi să devină un reper în materie de jurnalism responsabil.