TVR şi SRR şi-au prezentat activitatea şi obiectivele pe 2007, la Bruxelles

| actualizat:

Reprezentanţii TVR, ai Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi omologii lor bulgari au participat, marţi, la Bruxelles, la o prezentare a acestor instituţii media în faţa oficialilor UE şi ai European Broadcasting Union (EBU).

Iniţiată de Biroul de la Bruxelles al EBU, reuniunea a avut ca principal scop crearea de contacte pentru viitoare colaborări între participanţi, dar şi creşterea notorietăţii celor patru instituţii media în rândurile oficialilor europeni.

Din partea EBU, la întâlnire au participat secretarul general al EBU Jean Réveillon şi Jacques Briquemont, şeful biroului din Bruxelles al EBU, care au prezentat o situaţie de ansamblu asupra activităţii EBU şi a provocărilor cu care se vor confrunta televiziunile publice în viitorul apropiat. De asemenea, participanţii la prezentări au discutat şi despre paşii care urmează a fi făcuţi în domeniul media electronice pe parcursul anilor viitori.

La discuţii au fost invitaţi Leonard Orban (România), comisarul european pentru multilingvism, Cristina Castagnoli, membru al cabinetului comisarului Kuneva (Bulgaria), responsabilă de politicile pentru protecţia consumatorului, precum şi Zonits Venkova, reprezentant permanent al Bulgariei în cadrul Misiunii Permanente bulgare pe lângă UE şi Doris Theodora Mircea, reprezentant al Misiunii permanente a României pe lângă UE, membri ai Parlamentului European din Bulgaria şi România.

Din partea posturilor de radio şi televiziune publice din cele două ţări au participat preşedintele-director general al TVR Tudor Giurgiu, directorul general al Televiziunii Naţionale Bulgare Uliana Pramova, directorul general al Radioului Naţional Bulgar Polya Stancheva, preşedintele – director general al SRR Maria Ţoghină, corespondenţii Jurnalului TVR la Bruxelles Dragoş Tăbăran şi Ruxandra Gheorghe.

Preşedintele–director general al TVR Tudor Giurgiu le-a detaliat participanţilor la şedinţă obiectivele pe termen scurt ale managementului televiziunii, proiectele de amploare derulate anul trecut şi programele importante difuzate în ultimii doi ani.

„Prezenţa TVR în peisajul european, mai ales după integrarea în UE, trebuie să fie tot mai activă. Avem corespondenţi la Bruxelles şi în cele mai importante capitale ale Europei, suntem membri cu drepturi depline ai EBU şi am organizat numeroase reuniuni şi şedinţe ale acestui organism la Bucureşti. Dar, în contextul integrării României în UE, este necesar ca activitatea şi obiectivele noastre să fie cât mai bine cunoscute şi să avem o relaţie cât mai apropiată cu factorii de decizie la nivel european”, a declarat Tudor Giurgiu.

European Broadcasting Union (EBU) este cea mai importantă asociaţie a televiziunilor şi radiourilor publice, având ca principal scop derularea de proiecte comune între membrii săi. EBU este operatorul reţelelor Eurovision şi Euroradio prin care se transmit sute de mii de reportaje, ştiri, programe şi concerte în fiecare an.

TVR este din 1993 membru cu drepturi depline al EBU şi membru titular al Consiliului de Administraţie al uniunii din 2002. În 2005, TVR a fost ales de EBU drept organizator al Junior Eurovision Song Contest (JESC) 2006, eveniment găzduit la Bucureşti şi urmărit de zeci de milioane de telespectatori în toată Europa.

DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE