Stelian Tănase, Preşedinte - Director General al TVR şi Dragoş Petrescu, Preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), au semnat un Protocol de colaborare* între cele două instituţii. Protocolul are ca scop realizarea de emisiuni, evenimente şi proiecte comune care vizează cunoaşterea istoriei perioadei comuniste şi dezvoltarea unei culturi politice democratice în România.
Printre altele, cele două instituţii se vor sprijini în realizarea de filme documentare şi alte producţii audiovizuale, specialiştii CNSAS vor participa la emisiuni care abordează subiecte din ariile lor de competenţă, iar TVR va informa publicul cu privire la activităţile de interes naţional organizate de CNSAS.
„Televiziunea Română mai face un pas spre crearea unui sistem de colaborare instituţională pus în slujba cunoaşterii istoriei României şi promovării valorilor culturale. Televiziunea publică are datoria de a face cunoscută istoria recentă a acestei ţări”, a declarat Stelian Tănase, Preşedinte-Director General al TVR.
TVR a mai încheiat parteneriate cu Biserica Ortodoxă, Academia Română şi Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului.
Protocolul conţine termenii generali ai colaborării, urmând ca pentru fiecare acţiune să fie încheiate acorduri separate.