Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat astăzi, 20 aprilie, în unanimitate, acordarea licenţelor pentru difuzarea pe satelit şi în sistem digital terestru a posturilor de televiziune TVR FOLCLOR şi TVR SPORT.
Cele două noi canale vor completa şi întregi oferta Televiziunii Române şi vor servi misiunii sale publice, de promotor al valorilor şi tradiţiilor culturale, al performanţelor sportive şi educaţiei pentru o viață sănătoasă.
„Prin lansarea TVR FOLCLOR şi TVR SPORT, televiziunea publică îşi diversifică oferta şi aduce în faţa telespectatorilor mai multe producţii din sfere de interes major pentru români: sportul şi folclorul. Sunt două dintre domeniile cu care ne mândrim, indiferent de vârstă sau de zonă. Totodată, tendinţa audienţei este a se îndrepta către canale tematice, iar TVR se aliniază acestei realităţi, după ce anul trecut am readus în portofoliul Televiziunii Române TVR CULTURAL şi TVR INFO”, declară Dan-Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al SRTv.
TVR este producătorul şi deţinătorul unui adevărat tezaur de programe dedicate tradiţiilor, folclorului şi patrimoniului naţional. Emisiunile, înregistrate în decursul celor aproape 67 de ani, pun în valoare obiceiurile, meşteşugurile şi creaţiile autentice româneşti şi vor fi valorificate prin difuzarea lor pe canalul de televiziune dedicat, respectiv TVR FOLCLOR. Noul post va urmări promovarea şi conservarea patrimoniului cultural şi artistic al României, a talentelor din toate zonele, va sprijini turismul şi economia locală, va contribui la educaţia culturală şi la îmbunătăţirea respectului pentru folclorul, tradiţiile şi obiceiurile naţionale.
Multe generaţii au crescut cu „Tezaur focloric” sau „Viaţa satului”, două dintre cele mai longevive producţii ale TVR, dar şi cu performaţele Nadiei Comăneci sau driblingurile lui Gheorghe Hagi, toate văzute la TVR. Pentru foarte mulţi ani, Televiziunea Română a fost sinonimă cu sportul, iar telespectatorii asociau TVR cu cele mai importante evenimente sportive, fiind canalul predilect de transmitere a marilor competiţii naţionale şi internaţionale, locul de întâlnire cu legendele sportului.
De-a lungul anilor, TVR şi-a păstrat statutul de televiziune unde oamenii caută să urmărească cele mai mari performanţe ale sportivilor români şi nu numai, în condiţiile în care televiziunea publică, în calitate de membru a EBU (European Broadcasting Union), este deţinătoarea drepturilor de difuzare a Jocurilor Olimpice de iarnă şi de vară, a diferitelor campionate mondiale şi europene şi a programelor sportive ataşate acestor pachete de drepturi.
TVR SPORT îşi propune să transmită şi să promoveze o gamă largă de sporturi, care va genera o varietate de opţiuni pentru telespectatori. Acest lucru va ajuta publicul să descopere şi să se implice în sporturi noi şi interesante.
Înfiinţarea celor două noi posturi, TVR FOLCLOR şi TVR SPORT, a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al TVR în şedinţa din 16 februarie a.c.
SRTv deţine, în prezent, 12 posturi de televiziune naţionale, internaţionale şi teritoriale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR INFO, TVR CULTURAL,TVR Internaţional, TVR MOLDOVA, TVR CRAIOVA, TVR IAŞI, TVR TIMIŞOARA, TVR CLUJ şi TVR TG.MUREŞ, care sunt accesibile atât prin canale TV tradiţionale, cât şi online prin platforma TVR+. Prin lansarea TVR FOLCLOR şi TVR SPORT, televiziunea publică are cel mai mare portofoliu de programe din România.