CONDIŢII GENERALE:
1) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;
2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4) are capacitate deplină de exerciţiu;
5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs ;
7) nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
RESPONSABILITĂŢI: Difuzarea în condiții optime a canalului TV de care răspunde.
CERINŢE: Studii medii în profilul/specializarea: electro-mecanic; Experienţă profesională: minim 3 ani în domeniul electro-mecanic. Cunoştinţe şi abilităţi specifice: cunoştinţe de operare în regia multicanal pe mixerul audio-video, server video, inserter siglă, matrice audio-video; cunoaşte aplicația de automatizare (PlayOut) cu ajutorul căreia efectuează emisia; în caz de restart a aplicației sau de rupere a listei de emisie, ştie să recompună lista de emisie şi să treacă de pe baza pe rezervă (şi viceversa); cunoaşte matricea locală din regia finală, mod de operare, surse şi destinaţii; în funcție de ce are nevoie îşi comută singur sursele în matricea respectivă (surse video cât şi cele audio – tip voiceover); ştie să interpreteze schema bloc a regiei multicanal astfel în caz de avarie să poată interveni eficient; cunoaşte şi respectă legislaţia în domeniul audiovizualului (Legea 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Deciziile C.N.A., Legea nr. 504/2002 a audiovizualului); legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă şi Normele metodologice de aplicare a legii 319/2006; Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor; Legea 481/2004 privind protecţia civilă. Aptitudini personale: orientarea către acţiune şi rezultate; controlul emoţiilor şi răbdarea; creativitate practică în rezolvarea problemelor; integritate, încredere, etică şi valori; auto-dezvoltarea şi învățarea noilor tehnologii; comunicare profesională prin ascultare şi prezentări; gestionarea situaţiilor dificile prin mediere şi negociere; organizarea la locul de muncă şi setarea priorităţilor..
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ:
• Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Abc de radio şi televiziune – Autor: E. Aisberg;
• Manual Practic de Televiziune - Autori: Jonathan Bignell, Jeremy Orlebar
• Televiziune - Autori : C. Serbu, E. Damachi, R. Zaicu;
• Tehnica imaginii în televiziune şi cinematografie - Autori: N. Stanciu, Ştefan Năstase, Petre Varlam;
• Televiziunea în era digitală - Autori: Petre Varlam, Gheorghe Minea, Nicolae Stanciu;
• Televiziunea în culori. întrebări şi răspunsuri - Autor: J.A. Reddihough;
• Tehnica televiziunii în culori - Autor: G. Raymond;
• Radio şi televiziune. Întrebări şi răspunsuri - Autor: H. W. HELLYER.
PROBELE DE CONCURS: probă practică, probă scrisă şi interviu final
Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 03-17.09.2024, ora 16:00 inclusiv.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:
Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.
Concursul va avea loc la Sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 19.09.2024 – 17.10.2024.
Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.91.23