CONDIŢII GENERALE:
1) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;
2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4) are capacitate deplină de exerciţiu;
5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
RESPONSABILITĂŢI:
CERINŢE: Studii – absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat; experienţă în televiziune – minimum 2 ani; cunoaşterea parametrilor semnalului TV (video-audio), cunoştinţe avansate în programul de montaj Final Cut 7 si FCPX; cunoştinţe temeinice în arta montajului; cunoştinţe medii în Adobe Photoshop, Adobe Premiere, After Effects; cunoştinţe în editarea şi asamblarea sunetului; cunoştinţe IT (lucrul cu fisiere audio-video); cunoaşterea standardelor de televiziune EBU R128; cunoştinţe temeinice de limba română; cunoştinţe medii de limba engleză; simţ artistic, imaginaţie, creativitate, ingeniozitate artistică, capacitate de analiză şi selecţie, capacitate de comunicare, capacitate de lucru în echipă, capacitate de lucru cu termene limită, spirit de iniţiativă.
TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE:
PROBELE DE CONCURS: probă practică şi interviu final.
Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 03.06.2022 – 17.06.2022, ora 16.00, inclusiv.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:
Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.
Concursul va avea loc la sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 20.06.2022 - 17.07.2022.
Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.90.55.