CONDIŢII GENERALE:
1) are cetățenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;
2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4) are capacitate deplină de exerciţiu;
5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
RESPONSABILITĂŢI:
CERINŢE: Studii universitare de licenţă sau echivalente absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; experienţă în domeniul producţiei de ştiri: minimum 5 ani; bune cunoştinţe de cultură generală şi profesională (politica internă şi internaţională); cunoaşterea standardelor internaţionale de arhivare; cunoştinte operare PC (Microsoft Office, baze de date, cercetare pe Internet); operare iMAC; cunoaşterea programelor informatice specifice activităţii de documentare şi arhivare (LOTUS NOTES); sistem de producţie ştiri (ENPS); sistem de producţie şi difuzare digitală ştiri (SIENNA); cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională; capacitate de comunicare; capacitate de lucru cu termene limită, responsabilitate, cooperare în echipă, creativitate, perspicacitate, putere de concentratre, spirit de iniţiativă.
TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE:
PROBELE DE CONCURS: probă scrisă şi interviu final.
Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 03.06.2022 – 17.06.2022, ora 16.00, inclusiv.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:
Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.
Concursul va avea loc la sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 20.06.2022 - 17.07.2022.
Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.90.55.