Adoptarea standardului MPEG-4 este în conformitate cu obiectivul SRTv privind eficientizarea utilizării resurselor. În cazul acesta este vorba despre lărgimea benzii utilizate pentru distribuția prin satelit a canalelor TVR şi ca urmare a dezvoltării tehnologice în domeniul transmisiilor Tv.
În prezent, transmisia digitală pe satelit a programelor SRTv se face folosind modulaţie DVB-S şi compresie MPEG-2.
Pentru a oferi distribuitorilor ce retransmit canalele televiziunii publice posibilitatea de a efectua schimbările menţionate fară a afecta însă abonaţii, TVR va asigura, până la data de 15 mai 2013, transmisia canalelor sale, în simulcast, atât MPEG-2, cât şi MPEG-4.
Astfel, în data de 6 februarie 2013, de la ora 06:00, pe transponderul cu frecvenţa de recepţie - 11.470,75 MHz de pe satelitul Eutelsat 16A, poziţie orbitală 16 grade EST se vor menţine parametrii de transmisie actuali şi anume: SR - 29,950 Msymb/sec; FEC - 3/4; Polarizare – Verticală; Modulaţie – DVB-S.
Canalele disponibile în acest transponder vor fi: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News, TVR Internaţional, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Tîrgu Mureş, transmise folosind, ca şi până acum, modulaţie DVB-S, şi compresia MPEG-2.
Tot din data de 6 februarie 2013, de la ora 06:00, pe transponderul cu frecvenţa de recepţie - 11.512,25 MHz de pe acelaşi satelit, noii parametri de transmisie vor fi: SR - 29,950 Msymb/sec; Polarizare – Verticală; Modulaţie – DVB-S2;
Canalele disponibile în acest transponder vor fi: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News, TVR International, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Tîrgu Mureş, TVR HD transmise folosind compresia H.264.
Canalele criptate vor folosi sistemul existent şi anume Viaccess 2.6.
Abonaţii distribuitorilor care retransmit canalele SRTv şi care înâmpină probleme în recepţia programelor TVR sunt rugaţi să contacteze serviciile tehnice ale societăţilor respective.
Societatea Română de Televiziune transmite pe toate canalele sale serviciul de teletext.