TVR – dublu premiată de Clubul Român de Presă

TVR.RO | actualizat: Joi, 28 Iunie 2012

TVR a câştigat două premii la cea de-a X-a ediţie a Premiilor Clubului Român de Presă (CRP).
În acest an, profesioniştii TVR au primit distincţii la două secţiuni: jurnalism economic, cross-media - Gabriela Gugeanu Baiardi şi interviu, cross-media - Răzvan Butaru.

Realizatoarea Gabriela Gugeanu Baiardi, de la TVR Iaşi, a primit Premiul CRP pentru „Fantomele industriei socialiste". „Documentarul reface harta industrială a Iaşiului şi traseul , după ce au ajuns , arătând cum de altădată se găseşte acum de parcă ar fi trecut printr-un război", spune Gabriela Gugeanu Baiardi. Filmul, prezentat prima dată în 2010, la Gala IaŞi Descoperă şi difuzat apoi pe TVR 3, a obţinut anul acesta şi premiul Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România.

Cel de-al doilea premiu pentru TVR l-a primit Răzvan Butaru pentru interviul cu părintele Nicolae Bordaşiu, material difuzat de TVR 2 şi care face parte din proiectul „România văzută altfel". „Este interviul meu de suflet. Mă bucur enorm că am luat premiu tocmai pentru acest material", spune Răzvan Butaru. Părintele Nicolae Bordaşiu, de la biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti, este cunoscut în tot oraşul. „Povestea părintelui Nicolae este extraordinară. Condamnat de comunişti pentru , părintele Nicolae a stat ascuns şapte ani, iar apoi a făcut nouă ani de închisoare. A ajuns preot la mai bine de 20 de ani după terminarea Facultăţii de Teologie." „Chiar dacă lumea nu mai este dispusă să creadă în minuni, părintele Nicolae, prin harul său, le poate face posibile", încheie Răzvan.


Ceilalţi premiaţi CRP: Ovidiu Vanghele (Mediafax) - Ştire de agenţie; Andrei Crăciun (Adevărul) - anchetă, presă scrisă; Simina Mistreanu (Decât o revistă) şi Vlad Odobescu (Evenimentul Zilei) - reportaj, presă scrisă; Iuliana Roibu (Business Magazin) - Jurnalism economic, cross-media; Anca Mateescu (SRR-Radio România Cultural), Jurnalism cultural, cross-media; Romeo Chiriac (Mediafax) - Jurnalism sportiv, cross-media.
La această ediţie a Premiilor CRP nu s-au acordat premii pentru secţiunile: emisiune de actualităţi radio, talk-show radio, emisiune de actualităţi tv, talk-show tv.
Membrii juriilor de secţiune de la această ediţie au fost: Cristina Liberis (TVR) şi Vlad Petreanu (B1TV) - Ştire de agenţie; Cornel Mihai Ungureanu (Adevarul de Seară Craiova) şi Vlad Mixich (Hotnews) - Editorial, presă scrisă; Dragoş Boţa (www.pressalert.ro, Timişoara) şi Ovidiu Nahoi (Adevărul Europa) - anchetă, presă scrisă; Adrian Cercelescu (Jurnalul Naţional) şi Adrian Ardelean (Europa FM) - reportaj, presă scrisă; Claudiu Vrînceanu (www.wall-street.ro) şi Mihaela Pantea (Forbes România) - jurnalism economic, cross-media; Tudor Călin Zarojanu (TVR) şi Iulia Popovici (Observator Cultural) - jurnalism cultural, cross-media; Adrian Soare (RRA) şi Răzvan Ioan Boanchiş (Naţional) - jurnalism sportiv, cross-media; Răzvan Mitroi (Financiarul) şi Ion Ioniţă (Adevărul) - interviu, cross-media; Claudiu Lucaci (TVR) şi Adrian Bucur (B1TV) - talk-show radio.