De asemenea, personalul TVR trebuie să fie flexibil, adaptabil la evoluţia rapidă din domeniul televiziunii, care atrage schimbări ale cerinţelor posturilor. Alte elemente importante pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public sunt, în viziunea actualei conduceri a TVR, stabilitatea cadrului legislativ şi a veniturilor. Pentru aceasta din urmă, este necesară actualizarea anuală a taxei tv în funcţie de indicele de inflaţie, lucru prevăzut de noua lege a SRR şi SRTv, care se află în dezbateri în Parlament.
Actuala conducere a TVR propune un contract anual cu publicul, care să specifice în amănunt obiectivele televiziunii publice pentru un an, astfel încât performanţele să poată fi evaluate cât mai corect.
După un an de mandat al actualei conduceri, TVR se poate lăuda cu reuşite în ceea ce priveşte programele, susţine Tudor Giurgiu, printre acestea numărându-se relansarea ştirilor şi a canalului TVR 2. Tot ca succese pot fi considerate programele educative, culturale, programele pentru copii şi tineret, documentarele, campaniile şi evenimentele. TVR a pus accent pe filme şi seriale, mai afirmă Tudor Giurgiu, referindu-se atât la producerea şi coproducerea acestora, cât şi la achiziţii.
Un alt proiect important care a fost demarat se referă la studiourile teritoriale, care vor fi valorificate mai mult. TVR intenţionează ca, până în 2007, orice studio teritorial să poată fi recepţionat în orice punct din ţară, într-un anumit interval orar, prin cablu, prin satelit sau terestru. Acest lucru va fi valabil şi pentru zona Bucureştiului, care a oferit până în prezent doar emisii naţionale. TVR 2 va avea un conţinut unic, dar personalizat pentru fiecare din cele cinci zone (Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara).
Tudor Giurgiu a prezentat şi echipa care asigură conducerea executivă a TVR, inclusiv trei noi membri ai acesteia: Daniel Dediu, directorul noului Departament de Strategie şi Dezvoltare, Iulian Pădurariu, noul director de Marketing şi Vânzări, şi Horia Cazan, noul director al Direcţiei Tehnico-Administrative.
Actualul Consiliu de Administraţie al TVR a fost numit în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului pe 27 iunie 2005.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE