loader
Foto

Galerie foto

Trupa Voltaj, calificată în finala Eurovision

Reprezentan ț ii României au trecut cu bine de semifinala din 19 mai, transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVRi ș i p e www.tvrplus.ro . Pe 23 mai, Voltaj cântă în a II-a jumătate a Finalei.

 

„Simt că mi s-a luat o piatră de pe suflet! Sunt încântat că am reușit să facem fericiți atâția români, pe care i-am simțit alături de noi în fiecare secundă din cele trei minute de pe scena de la Stadthalle! Dar, mai ales, sunt fericit că mesajul nostru merge mai departe și că tot mai mulți oameni sunt sensibilizați la problema copiilor care cresc cu gândul la părinții lor, plecați la muncă departe de ei. Lor le este dedicată participarea noastră la Eurovision și tot lor le datorăm reușita din această seară”, sunt cuvintele lui Călin Goia după anunțarea rezultatelor semifinalei.

„Indiferent ce loc vom ocupa în Finală, suntem deja câștigători. Sâmbătă, după concurs, vom sărbători de două ori: Călin schimbă prefixul, iar România încheie încă o participare frumoasă la Eurovision”, dezvăluie Liana Stanciu, șefa delegației României la Viena.

Artiști din 10 țări, din totalul de 16 participante, s-au calificat pentru Finala din 23 mai. Alături de Voltaj, îi vom revedea sâmbătă seară pe reprezentanții Albaniei, Armeniei, Rusiei, Ungariei, Greciei, Estoniei, Georgiei, Serbiei și Belgiei. Ca și cele două semifinale, Finala din 23 mai poate fi urmărită în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+, începând cu ora 22.00.

La conferința de presă ce a urmat anunțării primilor finaliști, artiștii au tras la sorți și participarea într-una dintre cele două jumătăți ale Finalei. Astfel, România intră în cea de-a doua jumătate a Finalei, alături de Albania, Rusia, Ungaria, Grecia și Georgia, iar în prima parte îi vom vedea pe reprezentanții Armeniei, Estoniei, Serbiei și ai Belgiei.

În semifinala din această seară au votat pentru Voltaj fanii din Albania, Armenia, Belarus, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Georgia, Grecia, Macedonia, Moldova, Olanda, Rusia, Serbia, Ungaria - țări concurente în prima semifinală, precum și cei din Austria, Australia, Franța și Spania - țări calificate direct în finala din 23 mai.

Pentru membrii trupei Voltaj, urmează două zile în care vor cânta în mai multe locații, pentru fanii Eurovision veniți în Viena. Telespectatorii TVR vor vor fi în continuare alături de ei, urmărind Agenda Eurovision 2015. Emisiunea ce urmăreşte pas cu pas trupa Voltaj la Viena poate fi văzută atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 21.00, cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

* Foto credit: Andreea Goia

Logo

 
Folclor versus muzică ușoară la „Drag de România mea!

A patra gală a sezonului 13 „Drag de România mea!", care se va difuza sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 20.00 (în reluare duminică, de la ora ...

Schimbări în ecosisteme și biodiversitate, la „Starea Planetei”

Schimbările climatice s-au accelerat, provocând efecte semnificative asupra mediului și vieții pe Pământ. Acțiunile colective și implicarea ...

„Un preşedinte pentru România 2024”: candidaţii pentru primul tur, faţă în faţă la TVR

Dezbaterea „Un preşedinte pentru România 2024” va fi difuzată vineri 15 noiembrie, de la ora 21.00, simultan pe canalele TVR 1, TVR INFO, TVR ...