loader
Foto

Galerie foto

Tradițiile, obiceiurile și gastronomia din regiunea Vidin

RECOMANDARI

Tradițiile, obiceiurile și gastronomia sunt elemente culturale care oglindesc încă, în Bulgaria, existența pe pământurile de la sud de Dunăre a unei comunități românești ce reflectă similarități cu românii din Oltenia.

 

Românii din satele din împrejurimile Vidinului sunt exponenți ai unei istorii greu încercate a comunității ce dăinuie de sute de ani pe Valea Timocului și în lungul Dunării, spre Giurgiu. Amestecul de limbă bulgară cu o română arhaică impregnată de accente oltenești, dansurile și muzica, precum și costumele populare reflectă lupta pentru supraviețuire a tradițiilor românilor, dar și adaptarea culturală în țara în care cuvântul “etnie” este respins, în continuare, cu înverșunare.

Costumele populare străvechi, păstrate azi cu sfințenie în lăzile de zestre și scoase la marile sărbători, sunt adevărate documente textile care dovedesc specificitatea românilor care trăiesc în regiunea Vidin. Totuși, în timp, au ajuns să fie împodobite cu elemente ale culturii bulgare, cum ar fi trandafirii prinși în diademe pe cap.

(w882) Prezențe

Din România, s-a importat chihlimbarul, considerat ca o marcă a femeilor bogate, bune de măritat.

Echipa TVR, formată din Mihaela Iamandei, jurnalistă a TVR, Claudiu Petringenaru, director de imagine, alături de Valentin Ciolan, asistent de imagine, a surprins un potpurpuriu cultural oferit de Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, la Casa de Cultură din Vidin, iar la Pădureni, a deschis lada de zestre cu costume populare românești seculare, a unei familii de români de pe Valea Timocului bulgăresc.

Emisiunea este asezonată şi cu reţete culinare străvechi, ce surprind prin simplitate, dar şi originalitate. Au fost filmate într-o casă de români care îşi apără moştenirea culturală şi identitatea în lumea slavă în care trăiesc şi s-au adaptat.

Proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

(w882) Prezențe

Emisiunea „PREZENȚE ROMÂNEȘTI – Tradițiile, obiceiurile și gastronomia din regiunea Vidin” va fi difuzată miercuri, 16 octombrie, la ora 17.30, la TVR Internațional și va avea reluare în data de 17 octombrie, la ora 2.30 a.m., respectiv, la ora 12.00.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

***

Credit foto: Arhiva emisiunii „Prezențe românești/Mihaela Iamandei

 
EXCLUSIV. Dreptate pentru Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului, la 98 de ani. Parchetul General atacă în instanță deciziile de achitare ale criminalilor de război, pentru care România a fost condamnată la CEDO

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va ataca în instanță deciziile prin care au fost achitați doi criminali de război, în ...

„Vreau să arăt publicului că vitalitatea nu are vârstă.” Anca Mazilu vine cu noi ediţii în premieră, sâmbăta, la „Eu pot!”

Un nou sezon al emisiunii ce îşi propune să traseze telespectatorilor un ghid de viață bună începe pe 5 aprilie. Anca Mazilu ne aşteaptă cu ...

Despre spaţiul cosmic şi drumul la Baia-Mare la NASA, într-o discuţie fascinant la TVR1

„Dincolo de alb şi negru” revine cu un nou sezon de interviuri cu oameni excepţionali Seria întâlnirilor cu oameni care se bucură de ...