loader
Foto

"Tradiții de Paști" - o ediție domnească într-o zi împărătească

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, care își adună toată energia creatoare pentru a coace tradiționalii cozonaci şi pasca, fără de care nu ne imaginăm această zi. Duminică, 5 mai, de la ora 11:00, 13:00 și 0:00, la TVR MOLDOVA şi luni, 6 mai, de la ora 21:00 și 23:00, la TVR Internaţional.

 

(w882)Minunea Învierii Domnului are menirea de a aduna neamul împreună. În ziua de Paşti nu se cuvine să stăm singuri, tocmai din acest motiv, Tatiana Slivca a invitat în programul special - "Tradiții de Paști", oaspeţi dragi, artişti valoroşi care vor aduce în casele telespectatorilor un strop de bucurie prin dans şi prin cântec.

(w882)

"​Sărbătoarea Învierii Domnului, este una dintre cele mai aşteptate de la mic la mare, iar noi, ne-am adunat sa trăim bucuria Învierii prin cântec, rememorând o dată în plus tradiţiile de odinioară care nu se vor pierde pentru că avem copii pe care-i integrăm în aceste activităţi culturale." (Tatiana Slivca)

(w882)

De Paşti petrecem împreună cu artiştii neamului la TVR Moldova.

(w882)

După Săptămâna Patimilor, care simbolizează chintesența tradițiilor legate de sărbătoarea Paștelui, așteptăm să luăm lumina dătătoare de viață.
.
În zi de mare sărbătoare suntem în căutarea unui cuvânt bun, părintesc, un cuvânt de călăuzire pe drumul vieții. Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Veniamin, ne-a vorbit despre dimensiunile spirituale ale Praznicului Împărătesc. Înainte de marea întâlnire cu Divinul și participarea la marele miracol al Învierii Domnului, gospodarii îşi pregătesc curţile cu grijă, iar gospodinele aduc în ordine interiorul casei și fac tradiționalele bucate care vor umple coșul de sărbătoare.
.
Ouăle roșii și pasca sunt fața mesei de Paști. Pregătirea aluatului pentru pască este un adevărat ritual pe care mamele, bunicile îl urmează cu strictețe. Cernutul făinii, frământatul, dospitul și coptul sunt etape respectate întocmai de gospodinele de la Butuceni, care ne-au primit în bucătăria lor să fim părtașii acestui proces de creație

Prezentator şi producător Tatiana Slivca

Logo

 
Creștere fulminantă a cazurilor de tuse convulsivă în România, în 2024. De ce sunt atât de mulți copii afectați și cum poate fi prevenită boala

Cu patru decese la sugari și peste 2.000 de îmbolnăviri până la finalul lunii octombrie, față de 16 cazuri în tot anul 2023, infectările cu tuse ...

Dana Rogoz, întoarcere în timp până la epoca Minisong şi prima apariţie la TVR

Luni, 23 decembrie, de la ora 21:00, în „Reţeaua de Idoli” este invitată o actriţă, regizoare și prezentatoare TV pe care o cunoaşte multă lume. ...

ANGELA GHEORGHIU: „Nu îmi place să fiu ignorantă. Ceea ce înseamnă că ascult tot ceea ce s-a întâmplat până la mine!”

În a doua zi de Crăciun, TVR Cultural vă propune o întâlnire-eveniment cu una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume – soprana ...