loader
Foto

Tom Hardy îl aduce pe ecran pe Bronson, unul dintre cei mai periculoși deținuți britanici, în Filmul de Artă de la TVR2

Producția din 2008 pe care TVR2 v-o propune duminică, 7 iulie, de la ora 22.00 este „Bronson". Regizorul Nicolas Winding Refn a dat viață pe ecran poveștii unui condamnat notoriu din Marea Britanie. Rolul titular din „Bronson" i-a oferit lui Tom Hardy ocazia să se facă remarcat și aplaudat de critica internațională.

 

Filmul din 2008 regizat de Nicolas Winding Refn spune povestea vieţii şi a „carierei" lui Mickey Gordon Peterson, unul dintre cei mai periculoşi deţinuţi pe care Marea Britanie i-a avut vreodată. Condamnat iniţial la 7 ani de închisoare pentru jaf armat, în 1974, Bronson ajunge să stea 34 de ani în spatele gratiilor, dintre care 30 în carceră, izolat de orice alt deţinut, atât pentru siguranţa gardienilor, cât şi a celorlalţi puşcăriaşi. Charles Bronson, pe numele său „de scenă", şi-a modelat o personalitate violentă în timpul petrecut în închisoare, luând ostatici, protestând pe acoperişuri, arătând faţa întunecată a fiinţei umane.

„Violenţa stilizată din „Bronson", cu o coloană sonoră captivantă, dă filmului o calitate hipnotică ce aminteşte de „Portocala mecanică" al lui Stanley Kubrick." (Hubert Lize - Le Parisien)

Scenariștii filmului au fost Brock Norman Brock și însuși regizorul filmului, Nicolas Winding Refn. Născut în Danemarca, Refn este și producător; a fost nominalizat la un premiu BAFTA pentru cea mai bună regie, în 2012, cu filmul „Drive". Printre actorii pe care îi alege adesea în filmele lui se află Mads Mikkelsen și Ryan Gosling.

(w882) Bronson

Actorul englez Tom Hardy, care interpretează în „Bronson" rolul titular, s-a născut în 1977 într-o familie de artiști. Primele decenii din viața lui au însemnat o perioadă în care s-a confruntat cu mai multe dependențe, dar după ce și-a pierdut un mariaj și și-a periclitat sănătatea și viața profesională, Hardy „a revenit" în 2003. S-a dedicat cu seriozitate teatrului și filmelor de televiziune, pe scenă fiind remarcat în rolurile din „In Arabia, We'd All Be Kings" și „Blood" pentru care a fost distins cu Evening Standard Most Promising Newcomer Award.

Tom Hardy și-a pregătit rolul din „Bronson" inclusiv prin discuții telefonice și întâlniri cu deținutul pe care îl avea de interpretat. Într-unul dintre dialoguri, Bronson i-a spus: Mai știi inundațiile? Ții minte băiatul căruia îi rămăsese un picior blocat și apa tot creștea și creștea și n-au putut să-l scoată și s-a înecat? Ei bine, mie nu mi s-ar fi întâmplat așa ceva. Știi de ce? Le-aș fi spus să mi-l taie…Tom, ce încerc să-ți spun, băiete, e că uneori, ei da, trebuie să tai o bucată din tine, oricât de mult ar durea, ca să crești. Ca să mergi mai departe. Înțelegi ce zic? Într-un interviu din 2009 pentru The Times, Bronson a spus: Cred sincer că nimeni pe lumea asta nu putea să mă joace cum m-a jucat Tom. El e mai mult ca mine decât sunt eu („He is more like me than I am”).

(w882) Bronson

Transformat fizic până la detaliul mustății care este semn distinctiv al lui Bronson, Tom Hardy dă voce unei brutalități în care se amestecă înfiorător umorul și spiritul ludic. În urma acestui rol, revista americană Variety l-a pus, în 2009, pe lista celor 10 Actors to Watch.

În prezent, Bronson - născut în 1952 - execută închisoare pe viață și în 2023 i-a fost respinsă ultima cerere de eliberare condiționată. În 2014 și-a schimbat numele în Charles Salvador, ca omagiu pentru unul dintre artiștii lui preferați, Salvador Dali.

Tom Hardy a mai jucat în filmele „Inception" (2010), „Dunkirk" (2017), „Mad Max: Fury Road" (2015), „Legend" (2015) și în serialele „Band of Brothers" (2001) și „Peaky Blinders" (2014-2022).

(w882) Bronson

***

Film de artă

Bronson

Regatul Unit, Danemarca, 2008

Regia: Nicolas Winding Refn

Cu: Tom Hardy, Kelly Adams, Amanda Burton, James Lance

* Nominalizare la Premiul Juriului – Festivalul Sundance 2009

* British Independent Film Award pentru cel mai bun actor (Tom Hardy)

* Thriller

ACEST PROGRAM ESTE INTERZIS COPIILOR SUB 15 ANI (15).

Surse: program TVR, imdb.com, faroutmagazine.co.uk

Credit foto: Vertigo Films - via imdb.com

***

Mai multe informații despre filmele programate la TVR puteți afla aici.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Selecție de scurtmetraje îndrăznețe la TVR Cultural: „Muzica în sânge”, „Cu unul în plus”, „Salix Caprea” și „Eu sunt Dorin”, în 11 iulie | VIDEO

Între 8 și 14 iulie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Secrete din trecut” (SUA, 2008), „Parking”, al lui Tudor Giurgiu” și unul ...

Dragoste, vulnerabilitate şi regrete, în episodul al treilea al miniseriei „Război şi pace”, la TVR 1

Pe măsură ce conflictul Rusiei cu Napoleon atinge apogeul, cinci familii de aristocraţi se confruntă cu întâmplări pe cale să le schimbe viaţa ...

Oameni de bine și incredibilele lor povești de viață. „Gala Omul anului 2024 – primii 20 de eroi”, la TVR 1

Joi, 4 iulie, de la ora 21.00, TVR sărbătorește primul sezon al campaniei „Omul anului” 2024 printr-o emisiune-eveniment care prezintă ...