loader
Foto

Toamnă bogată pentru Marina Almăşan

Un nou sezon al emisiunii „Femei de 10, bărbaţi de 10” şi un jurnal de călătorii, “Pe urmele vikingilor”.

 

Pasiunea pentru călătorii a Marinei Almăşan este cunoscută, iar vedeta TVR 2, gazdă a emisiunii “Femei de 10, bărbaţi de 10”, ştie să îmbine utilul cu plăcutul. Astfel, a combinat debutul noului sezon al emisiunii sale cu amintirile frumoase din excursia în Suedia, bun prilej de a lansa un nou jurnal de călătorie, “Pe urmele vikingilor”, ce-a de-a 13-a sa carte.

Toamna începe în forţă pentru Marina Almăşan care, din 12 septembrie, de la ora 15:00, revine cu un nou sezon al emisiunii “Femei de 10, bărbați de 10” alături de români de excepţie, vedete sau nu, care fac fapte bune.

Cu această ocazie telespectatorii vor cunoaşte un super-tare fotograf român, probabil cel mai premiat al tuturor timpurilor, orădeanul OVI D.Pop şi vor afla ce mai face Silvia Lăuneanu, jumătatea trupei de odinioară D’la Vegas ( “fata cu vioara”). Două povești emoționante vor completa primele subiecte ale ediţiei: istoria unui orfan care s-a întâlnit cu zâna bună ce i-a schimbat viața și o pledoarie pentru dragostea de mamă, povestea unei profesoare de romană, care, singură fiind, și-a adus alături, printr-un act de adopție, o fetița minunată.

(w882)

„Începutul de toamnă suprapune două evenimente: reîncepem noul sezon al emisiunii (pentru care, de două luni de zile, filmam de zor și suntem tare încântați de ceea ce ne iese, în pofida restricțiilor crâncene, in care ne-am desfășurat activitatea!) iar eu, personal, îmi lansez - după cateva amânări succesive! - o nouă carte, a 13-a! Voi transforma acest număr într-unul norocos, pentru că am organizat o lansare gen show, la care voi avea, pe lângă personalitati și vedete, trei Ambasadori ai țărilor nordice. Principală este însă Suedia, pentru că este vorba de un Jurnal de călătorie în Suedia! Suedia a fost, pentru calătoarea din mine, “ultimul tren”, înainte de încremenirea mișcării noastre în spațiu. Am vizitat-o în februarie, iar acum, în septembrie, țin deja în mână cartea. Wow, ce toamnă plină am!“, a spus cu umor Marina Almăşan.

(w882)

Despre jurnalul de călătorii pe care Marina Almăşan îl va lansa luni, 7 septembrie, “Pe urmele vikingilor”, în colaborare cu Ambasada Suediei, vedeta TVR 2 spune că a fost “ultima mea zvacnire de “globe-trotter”, înainte de pandemie, în februarie, anul acesta!”. La eveniment îi vor fi alături şi două vedete internaţionale de origine română - Dana Dragomir-Burling, “regina naiului în Suedia”, o artistă prezentă, la un moment dat, în vârful clasamentelor internaţionale cu o melodie compusă de Benny Andersson și Bjorn Ulvaeus, membrii grupului Abba şi Amelia Ursache, designer de succes la Stockholm.

Logo

 
Împreună facem bine: Românii continuă să doneze

Împreună facem bine: Românii continuă să doneze

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Impresionați de drama celor cărora apa le-a luat totul, românii au răspuns campaniei Împreună facem bine și au continuat să doneze și duminică ...

Țăst Show – Storceag de cegă și tocăniță de mistreț, la Runcu | VIDEO

Emisiunea "Țăst Show" de la TVR Craiova ne oferă o incursiune delicioasă în gastronomia tradițională românească, cu un episod dedicat ...

Ziua Națională a Vinului: O sărbătoare a tradiției și calității | VIDEO

„Vinul nostru uimitor de bun” este sloganul sub care se va desfășura, în acest an, Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova, un eveniment ...