Către: Camera Deputaţilor
Domnului Preşedinte Bogdan Olteanu
Stimate domnule Preşedinte,
Subsemnatul, Tudor Giurgiu, în calitate de Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune, numit în conformitate cu prevederile Legii 41/1994, în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 38/27.06.2005, vă aduc la cunoştinţă faptul că, astăzi, 4.05.2007, am înaintat Consiliului de Administraţie al SRTv demisia mea din funcţia de director general al SRTv, după împlinirea termenului de preaviz de 30 de zile prevăzut în contractul meu individual de muncă, respectiv începând cu data de 2.06.2007.
De asemenea, prin prezenta, vă comunic demisia mea din funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de membru în Consiliul de Administraţie al SRTv, începând cu data de 2.06.2007. Pe durata termenului de preaviz îmi voi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege şi în contractul individual de muncă încheiat între mine şi SRTv.
Principalele motive ale demisiei sunt:
1. Nu mai am motivaţie pentru a continua. Am acceptat această funcţie pentru că am crezut că pot reconstrui TVR-ul spre a ne apropia de o instituţie media credibilă care să nu mai repete greşelile din trecut. Aceasta a fost provocarea mea, să arăt că „se poate", că TVR-ul poate performa. N-au fost la mijloc banii, nici funcţia care pentru mine nu are continuitate în viitor. Am o carieră în faţă şi alte planuri cărora mă voi dedica din acest moment. Însă, cred cu tărie că important nu e un om, ci o misiune şi un proiect de preschimbare a televiziunii publice. Sper ca, după plecarea mea, proiectele pe care le-am propus sau iniţiat să fie continuate;
2. Nu cred că mai pot garanta pe viitor independenţa editorială a TVR şi, am mai spus-o, misiunea de post public nu ştiu dacă va mai putea fi realizată atât timp cât nu există garanţia unei susţineri puternice a postului public şi dacă nu se va trece la reorganizarea televiziunii;
3. Campaniile de presă şi raportul financiar pe 2006 vin ca o minge la fileu pentru opoziţie care acum pregăteşte „exterminarea" mea; preşedintele Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu, îi scria, în urmă cu puţin timp, domnului Adrian Păunescu, pe un memoriu trimis de sindicatele din TVR, „să avem în vedere colaborarea cu sindicatele". Nu ştiu despre ce fel de colaborare e vorba, dar nu vreau să mai lucrez într-o instituţie în care sindicatele fac partizanate cu partidele politice împotriva celor pe care Parlamentul i-a desemnat prin vot să se ocupe de soarta acelei instituţii;
4. Mizerabila campanie de presă din partea unor trusturi şi presiunile la care am fost supus în ultima perioadă. Se prea poate să fi deranjat prea multe fronturi: partide, oameni din interiorul televiziunii, ziarişti care colaborau cu TVR dar care au rămas fără emisiuni, colegi din Consiliul de Administraţie, oameni apropiaţi fostelor conduceri ale TVR etc.;
5. Singurul lucru de care sunt „vinovat" este o dorinţă poate prea mare de a provoca schimbarea la faţă a TVR, pe un termen scurt, cu orice preţ. Din păcate, constat cu tristeţe că nimeni nu e interesat ca TVR să progreseze cu adevărat, să aibă resurse financiare stabile, să se schimbe. Nici politicienii, nici angajaţii din televiziune, trusturile de media concurente cu atât mai puţin. Am senzaţia că la TVR se doreşte să se pună „batista pe ţambal" şi să fie linişte, TVR să nu „deranjeze" şi să nu-şi asume mize majore.
Sper ca în acest termen de preaviz de 30 de zile, Parlamentul să voteze Raportul de activitate pe 2005, respectiv 2006, iar în cazul în care le găseşte nesatisfăcătoare să aibă timp pentru demararea procedurilor necesare numirii noului Consiliu de Administraţie şi a noului preşedinte-director general. Afirm aceste lucruri întrucât am convingerea că o perioadă prelungită de interimat ar putea genera instabilitate şi incertitudine în ceea ce priveşte percepţia şi atitudinea angajaţilor din TVR, provocând dezechilibre la nivelul întregii organizaţii, atât din punct de vedere editorial, cât şi financiar şi administrativ. În acest sens aş dori ca Parlamentul să acorde tot sprijinul pentru evitarea unei astfel de situaţii, care nu va aduce în niciun caz beneficii Televiziunii Române.
Nu îmi pare rău de aceşti aproape 2 ani petrecuţi la TVR şi nu cred că îi voi regreta. Le mulţumesc celor din TVR care au avut încredere şi mi-au stat alături, pentru mine a fost important să ştiu că unii dintre adevăraţii profesionişti ai televiziunii mă susţin. Naşterea fiului meu m-a făcut însă să realizez că priorităţile vieţii sunt altele şi că nu merită să-mi sacrific liniştea familiei pentru un ideal pe jumătate frânt, schimbarea la faţă a Televiziunii Române şi transformarea acesteia într-o instituţie media credibilă, cât şi pentru un „război" care deja nu mai e al meu. De asemenea, am proiecte în calitate de regizor sau producător, pe care le-am neglijat sau stopat, pentru că toată atenţia şi energia au fost îndreptate asupra misiunii pe care o aveam de îndeplinit la TVR.
Am decis că este timpul să mă întorc la lucrurile care cred că mă reprezintă cu adevărat şi care mi-au împlinit cariera, refuzând să mai continui un mandat care nu cred că mai are şanse să se împlinească potrivit aspiraţiilor iniţiale. Am regretul de a nu fi reuşit să fac tot ce mi-am propus la TVR şi, din păcate, nu cred că vreun alt succesor va reuşi până ce legea de funcţionare a SRTv nu se va modifica şi se vor limpezi astfel chestiuni esenţiale discutate pe larg în media în ultimii doi ani.
Cu deosebită consideraţie,
TUDOR GIURGIU
PREŞEDINTE-DIRECTOR GENERAL