TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTORULUI POST: REFERENT ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ – 1 post (cod post: 011)

TVR.RO | actualizat: Joi, 22 August 2024
TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTORULUI POST: REFERENT ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ – 1 post (cod post: 011) SERVICIUL FINANCIAR, DIRECŢIA ECONOMICĂ. DURATA CONTRACTULUI: NEDETERMINATĂ.

CONDIŢII GENERALE:

1)       are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;

2)       cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

3)       are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

4)       are capacitate deplină de exerciţiu;

5)       are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

6)       îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs ;

7)       nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care  a intervenit reabilitarea;

8)       nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

RESPONSABILITĂŢI: Efectuarea operaţiunilor de plăţi, calcularea drepturilor salariale pentru angajaţii cu contract individual de muncă din SRTv Bucureşti, urmărirea derulării financiare a contractelor încheiate de SRTv cu persoane juridice, calcularea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie al SRTv şi a drepturilor băneşti din contracte de drepturi de autor/conexe/prestări servicii conform Codului Civil pentru persoanele fizice colaboratori externi şi salariaţi, facturarea prestaţiilor efectuate de SRTv Bucureşti, derularea activităţii de decontare a deplasărilor interne şi externe.

CERINŢE: Studii universitare de licenţă sau echivalente absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profilul/specializarea: ştiinţe economice; Experienţă în domeniul economic: minim 3 ani. Cunoştinţe şi abilităţi specifice: cunoştinţe de operare PC (utilizator experimentat Microsoft Word, Excel şi internet); cunoştinţe de legislaţie economică: Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările/completările ulterioare şi Normele metodologice de aplicare; Legea nr.70/2015 privind întărirea disciplinei financiare cu modificările şi completările ulterioare; Decretul nr. 209/1976 privind Regulamentul operaţiunilor de casă; HG  nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate în interesul serviciului;   Hotărârea Guvernului României nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările/completările ulterioare şi Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor privind ALOP; Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar - contabile cu modificările şi completările ulterioare; O.G. nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare; cunoaște și respectă Legea nr. 41/1994 de organizare şi funcţionare a SRTv; Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă şi Normele metodologice de aplicare; Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor; Legea 481/2004 privind protecţia civilă. Aptitudini personale: orientarea către acțiune și rezultate; controlul emoțiilor şi răbdarea; creativitate practică în rezolvarea problemelor; integritate, încredere, etică și valori; auto-dezvoltarea şi învățarea noilor tehnologii; comunicarea profesională prin ascultare şi prezentări; gestionarea situațiilor dificile prin mediere şi negociere; organizarea la locul de muncă şi setarea priorităților.

TEMATICĂ ORIENTATIVĂ: tematica din „Cunoştinţe şi abilităţi specifice”.

PROBELE DE CONCURS: probă scrisă şi interviu final

Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 22.08.2024 – 05.09.2024, ora 16.00, inclusiv.

CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:

  • DOCUMENTE DE STARE CIVILĂ (CI / BI / CERTIFICAT DE NAŞTERE / CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE, după caz)
  • CONSIMŢĂMÂNT (completat şi semnat) privind colectarea, procesarea şi protejarea datelor cu caracter personal (*descărcarea CONSIMŢĂMÂNTULUI în format editabil se poate face de pe site-ul extern TVR)
  • SCRISOARE DE INTENŢIE (în care vă rugăm să precizaţi codul postului)
  • CURRICULUM VITAE
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE STUDIILE
  • ADEVERINŢĂ MEDICALĂ
  • CERTIFICAT DE CAZIER JUDICIAR
  • DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE (completată şi semnată) care să ateste că nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (*descărcarea DECLARAŢIEI în format editabil se poate face de pe site-ul extern TVR)

Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.

Concursul va avea loc la Sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 12.09.2024 – 05.10.2024.

Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.91.23