TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTORULUI POST: MONTATOR REGLOR ŞI DEPANATOR ASCENSOARE – 1 post (cod post: 159) SERVICIUL ENERGO-TEHNOLOGIC, DEPARTAMENT TEHNICO-ADMINISTRATIV, DIRECŢIA STUDIOURI CENTRALE

TVR.RO | actualizat: Joi, 07 Iulie 2022

DURATA CONTRACTULUI: NEDETERMINATĂ

CONDIŢII GENERALE:

1)     are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;

2)     cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

3)     are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

4)     are capacitate deplină de exerciţiu;

5)     are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

6)     îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

7)     nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care  a intervenit reabilitarea;

8)     nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

RESPONSABILITĂŢI: Întreţinerea, exploatarea şi intervenţia la ascensoarele care aparţin SRTv.

CERINŢE: Studii: minim absolvent de şcoală profesională în profilul/specializarea: electrică sau electromecanică; Experienţă în specialitate / domeniul electric, electromecanic sau întreţinere utilaje şi echipamente – minim 1 an; Cunoştinţe şi abilităţi specifice: cunoştinţe în domeniul energetic şi mecanic necesare pentru întreţinerea, exploatarea şi intervenţia la ascensoarele care aparţin SRTv; Aptitudini personale: atenţie şi putere de concentrare în condiţii cauzate de avarii, putere de decizie, apt pentru lucru la înălţime şi stare de sănătate psihică şi fizică bună.

TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ:

Ÿ prescripţiile tehnice PT R1-2010 şi PT R2-2010.

PROBE DE CONCURS: probă practică şi interviu final

 

Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 23.06.2022 – 07.07.2022, ora 16.00, inclusiv.

CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:

  • DOCUMENTE DE STARE CIVILĂ (CI / BI / CERTIFICAT DE NAŞTERE / CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE, după caz);
  • CONSIMŢĂMÂNT* (completat şi semnat) privind colectarea, procesarea şi protejarea datelor cu caracter personal;
  • SCRISOARE DE INTENŢIE (în care vă rugăm să precizaţi codul postului);
  • CURRICULUM VITAE;
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE STUDIILE;
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE EXPERIENŢA;
  • ADEVERINŢĂ MEDICALĂ;
  • CERTIFICAT DE CAZIER JUDICIAR;
  • DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE* (completată şi semnată) care să ateste că nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.

Concursul va avea loc la Sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 11.07.2022 – 06.08.2022.

 

Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.91.23