TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTOARELOR POSTURI: ŞOFER DE AUTOTURISME ŞI CAMIONETE – 2 posturi (cod post: 010)

TVR.RO | actualizat: Marţi, 20 August 2024
TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTOARELOR POSTURI: ŞOFER DE AUTOTURISME ŞI CAMIONETE - 2 posturi (cod post: 010), SERVICIUL TRANSPORTURI, DIRECŢIA ADMINISTRATIVĂ. DURATA CONTRACTULUI: NEDETERMINATĂ.

CONDIŢII GENERALE:

1)      are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;

2)      cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

3)      are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

4)      are capacitate deplină de exerciţiu;

5)      are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

6)      îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs ;

7)      nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care  a intervenit reabilitarea;

8)      nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

RESPONSABILITĂŢI: Conduce – întreţine autoturismele şi camionetele din dotarea Societăţii Române de Televiziune.

CERINŢE: Studii: minim absolvent de clasa a XII-a; Experienţă în conducere auto (categoria maximă pentru care are permis de conducere): minim 1 an; Permis de conducere – minim categoriile B+C; Constituie avantaj: permis de conducere categoriile E şi D, deţinerea de atestat transport marfă şi persoane; Cunoştinţe şi abilităţi specifice: cunoaşterea legislaţiei specifice circulaţiei rutiere; bune cunoştinţe privind proceduri şi practici de transport marfă şi materiale; cunoştinţe de mecanică auto. Aptitudini personale: persoană de încredere, corectă (în privinţa declaraţiilor şi acţiunilor); bune abilităţi de comunicare interpersonală; persoană organizată şi disciplinată, cu responsabilitate faţă de documente; dovedeşte capacitatea de a face faţă responsabilităţilor din zona sa de lucru şi de a finaliza acţiunile începute; se adaptează rapid la situaţii noi şi le poate depăşi cu succes; are capacitatea de a lucra într-un mediu aglomerat, rămânând orientat spre obiective; este deschis faţă de noi procese/cerinţe şi dornic de a se adapta la ele.

TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ:

-          Legislaţia din domeniul Transporturilor Rutiere;

-          Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă şi Normele metodologice de aplicare a legii 319/2006.

PROBELE DE CONCURS: probă scrisă, probă practică şi interviu final

Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 20.08.2024 – 03.09.2024, ora 16.00, inclusiv.

CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:

  • DOCUMENTE DE STARE CIVILĂ (CI / BI / CERTIFICAT DE NAŞTERE / CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE, după caz)
  • CONSIMŢĂMÂNT (completat şi semnat) privind colectarea, procesarea şi protejarea datelor cu caracter personal (*descărcarea CONSIMŢĂMÂNTULUI în format editabil se poate face de pe site-ul extern TVR)
  • SCRISOARE DE INTENŢIE (în care vă rugăm să precizaţi codul postului)
  • CURRICULUM VITAE
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE STUDIILE
  • ADEVERINŢĂ MEDICALĂ
  • CERTIFICAT DE CAZIER JUDICIAR
  • DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE (completată şi semnată) care să ateste că nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (*descărcarea DECLARAŢIEI în format editabil se poate face de pe site-ul extern TVR)

Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.

Concursul va avea loc la Sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 11.09.2024 – 03.10.2024.

 

Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.91.23