TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTOARELOR POSTURI: JURNALIST TV (S) – 1 post (cod: 130) STUDIOUL TERITORIAL TVR TÎRGU MUREŞ, COMPARTIMENT MINORITĂȚI

TVR.RO | actualizat: Joi, 07 Iulie 2022

DURATA CONTRACTULUI: NEDETERMINATĂ

CONDIŢII GENERALE:

1) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre  ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;

2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

4) are capacitate deplină de exerciţiu;

5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

7) nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra  autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

RESPONSABILITĂŢI:

  • căutarea şi identificarea de informaţii şi subiecte care vor sta la baza realizării emisiunilor TV, realizarea de reportaje, ştiri, interviuri, precum şi redactarea textelor necesare realizării emisiunilor, elaborarea producţiilor de televiziune sub aspect editorial.

CERINŢE: Studii universitare de licenţă sau echivalente absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; Experienţă în domeniul jurnalism mass-media: minimum 6 luni; cultură generală, cunoştinţe de jurnalism şi deontologie profesională, buna stăpânire a limbii române, a limbii maghiare, a tradiţiilor şi culturii maghiarimii din Transilvania, a stilului publicistic de televiziune, cunoaşterea formatelor de emisiuni de televiziune, cunoaşterea principiilor de bază de funcţionare a echipamentelor tv, cunoaşterea regulilor de producţie tv, menţinerea la curent cu noutăţile privind tehnicile jurnalismului de televiziune şi a tehnologiilor din industria audio-vizuală, cunoaşterea unei limbi străine, cunoştinte operare PC; capacitate de redactare a unor texte expresive, clare şi concise, capacitate de analiză şi sinteză, capacitate de comunicare, cooperare în echipă, capacitate de lucru cu termene limită, creativitate, perspicacitate, spirit de iniţiativă, responsabilitate, adaptabilitate la condiţii noi.

TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE:

  • Legea nr. 41/1994, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Decizia CNA nr. 220/24.02.2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

 

PROBELE DE CONCURS: probă scrisă şi interviu final.

Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Secretariatul Studioului Teritorial TVR Tîrgu Mureş din Aleea Parcul Sportivilor nr. 2, Tîrgu-Mureş,  în perioada 08.06.2022 – 22.06.2022, ora 16.00, inclusiv

sau e-mail: teritorial.tgmures@tvr.ro, în perioada 08.06.2022 – 22.06.2022, ora 16.00, inclusiv.

  • DOCUMENTE DE STARE CIVILĂ (CI/BI/CERTIFICAT DE NAŞTERE/CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE, după caz)
  • CONSIMŢĂMÂNT (completat şi semnat) privind colectarea, procesarea şi protejarea datelor cu caracter personal
  • SCRISOARE DE INTENŢIE (în care vă rugăm să precizaţi codul postului)
  • CURRICULUM VITAE
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE STUDIILE SOLICITATE
  • DOCUMENTE CARE SĂ ATESTE EXPERIENŢA
  • ADEVERINŢĂ MEDICALĂ
  • CERTIFICAT DE CAZIER JUDICIAR
  • DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE (completată şi semnată) care să ateste că nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.

Concursul va avea loc la sediul Studioului Teritorial TVR Tîrgu Mureş, în perioada 24.06.2022 - 22.07.2022.

Informaţii suplimentare la telefon: 0265/211093.