CONDIŢII GENERALE:
1) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;
2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4) are capacitate deplină de exerciţiu;
5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs ;
7) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
RESPONSABILITĂŢI: Exploatarea şi întreţinerea echipamentelor din dotare.
CERINŢE: Studii medii – absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat; Experienţă în muncă: minim 5 ani; Cunoştinţe şi abilităţi specifice: cunoştinţe de electricitate, optică şi mecanică, abilităţi în domeniul tehnic; Aptitudini personale: stare foarte bună a sănătăţii pentru activităţi ce implică efort fizic susţinut, putere de muncă şi de concentrare, capacitate de comunicare şi cooperare în echipă, îndemânare, dinamism, responsabilitate, conştiinciozitate, rezistenţă fizică şi psihică în orice situaţii (inclusiv în situaţii de efort prelungit), acuitate vizuală foarte bună, atenţie distributivă, discernământ, corectitudine, obiectivitate, amabilitate, capacitate de organizare şi sinteză, stăpânire de sine, exprimare elegantă, punctualitate.
TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ:
PROBELE DE CONCURS: probă scrisă, probă practică şi interviu final
Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 13.03.2023 – 27.03.2023, ora 16.00, inclusiv.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:
Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.
Concursul va avea loc la Sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 30.03.2023 – 26.04.2023.
Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.91.23