TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ CAUTĂ PROFESIONIŞTI PENTRU OCUPAREA URMĂTORULUI POST:
CONSILIER ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ – 1 post (cod: 168)
DIRECŢIA ŞTIRI, PRODUCĂTOR GENERAL
DURATA CONTRACTULUI: NEDETERMINATĂ
CONDIŢII GENERALE:
1) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European;
2) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4) are capacitate deplină de exerciţiu;
5) are o stare de sănatate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice, potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8) nu se află într-o stare de incompatibilitate cu funcţia pentru care candidează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
RESPONSABILITĂŢI:
CERINŢE: Studii universitare de licenţă sau echivalente absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice; experienţă în domeniul economic - minimum 5 ani; cunoaşterea fluxului de producţie şi postproducţie din domeniul televiziunii; cunoştinte operare PC (Microsoft Office); memorie bună în special a cifrelor, capacitate de lucru cu termene limită, conştiinciozitate şi rigurozitate în operarea documentelor, bună adaptare la munca de rutină şi în echipă, operativitate şi corectitudine, spirit de observaţie dezvoltat, putere de analiză, gândire flexibilă, spirit de initiaţivă.
TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE:
PROBELE DE CONCURS: probă scrisă şi interviu final.
Dacă doriţi să lucraţi într-o echipă competitivă şi sunteţi interesat de acest post, aşteptăm candidatura dumneavoastră care va conţine obligatoriu documentele precizate mai jos la CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS, la Registratura SRTv din Strada Ermil Pangratti, la adresa: Societatea Română de Televiziune, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, corp Studiouri Pangratti, etaj 4, Bucureşti sau e-mail: recrutare.selectie@tvr.ro, în perioada 27.06.2022 – 11.07.2022, ora 16.00, inclusiv.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CONCURS:
Numai candidaţii cu dosare complete şi preselectaţi vor fi programaţi pentru susţinerea probelor de concurs.
Concursul va avea loc la sediul Societăţii Române de Televiziune din Bucureşti, în perioada 14.07.2022 - 10.08.2022.
Informaţii suplimentare la telefon: 021/319.90.55.