loader
Foto

Un simbol al culturii americane

O carieră de peste cinci decenii, mai mult de 150 de milioane de albume vândute, cel puțin 50 de roluri cinematografice, un Oscar. Pe scurt, Frank Sinatra: cel mai popular ”one man show” al secolului al XX-lea.

 

FRANK SINATRA

(w882)

Până în 1998, când s-a stins din viață, și-a păstrat aura, însă perioada lui de glorie a fost după Al Doilea Război Mondial, când America s-a reinventat, schimbând lumea. Francis Albert Sinatra s-a născut pe 12 decembrie 1915, într-o comunitate de emigranți din Hoboken, statul New Jersey. Băiatul firav era strigat ironic „dago”, din cauza originii siciliene, iar semnul de pe față, provocat la naştere, îi atrăsese şi porecla Scarface. Mai mult decât o voce de aur, Sinatra a reprezentat un idol, atât pe scenă, cât și în viața personală, repertoriul său oglindind visul american, pe care l-a întruchipat strălucit. (ep.1)

FRANCISCO GOYA – 2 MAI 1808, LA MADRID

(w882)fr

Lupta madrilenilor împotriva mamelucilor – mercenari aduși de Napoleon Bonaparte din Imperiul Otoman – este înfățișată cu un tulburător realism de Francisco Jose de Goya y Lucientes (pictor al Curții Regale), în tabloul intitulat 2 Mai 1808, la Madrid. Capodopera, de o uimitoare bogăție creativă, depășeşte vechile canoane ale picturii. Împletind crezul artistic cu lupta împotriva prejudecăților epocii și a instituțiilor puterii, Francisco Jose de Goya y Lucientes condamnă în acest tablou forța distrugătoare, dezumanizantă a războiului. (ep.2)

MARI LIDERI MILITARI AI SECOLULUI AL XX-LEA: RĂZBOIUL DE GHERILĂ – FIDEL CASTRO

(w882)

La dimineața zilei de 10 martie 1952, cubanezii aflau că Fulgencio Batista, președintele ţării în perioada 1940-1944, și fără șanse în obținerea altui mandat la alegerile din 1 iulie, preluase conducerea guvernului prin forță. A urmat instaurarea dictaturii militare. Un an mai târziu, la 26 iulie 1953, circa 150 de partizani asaltau Moncada, principala garnizoană a forțelor lui Batista. Gândită de un tânăr lider pe nume Fidel Castro, acțiunea, deși ratată, a marcat începutul rezistenței armate cubaneze. Șase ani mai târziu, Fidel Castro avea să devină conducătorul țării şi cel mai longeviv lider politic al unui stat în secolul al XX-lea. (ep. 16, premieră)

INDIILE DE VEST

(w882)

Înconjurate de Oceanul Nord Atlantic și Marea Caraibilor, Indiile de Vest, numite popular Caraibe, includ Antilele Mari, Antilele Mici și Arhipelagul Lucayan. Se întind de-a lungul a 3.500 de km, între cele două Americi – din Cuba (la nord), până în Trinidad (în largul coastei Venezuelei), găzduind 13 țări insulare independente și 18 colonii. Pe atoli sau insulele izolate, uneori nisipoase, alteori vulcanice, prosperă specii rare de floră și faună sălbatice, nu puține endemice – reprezentând zona cu cea mai bogată biodiversitate a lumii.(ep.1)

Sâmbătă, 24 august, de la ora  18:55, subiectele pe care le-ați descoperit la Teleenciclopedia, pe TVR 1 au fost: capodoperele lui Francisco Goya, un portret al lui Fidel Castro, biodiversitatea din Indiile de Vest și legendarul Frank Sinatra.

Producător: OANA HAŞEGAN

Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca

***

Emisiunea se reia pe TVR 1, în 26.08.2024, de la ora 11:00

Foto: shutterstock & pixabay (foto 2 cu Frank Sinatra)

 



 

Logo

 
Creștere fulminantă a cazurilor de tuse convulsivă în România, în 2024. De ce sunt atât de mulți copii afectați și cum poate fi prevenită boala

Cu patru decese la sugari și peste 2.000 de îmbolnăviri până la finalul lunii octombrie, față de 16 cazuri în tot anul 2023, infectările cu tuse ...

Dana Rogoz, întoarcere în timp până la epoca Minisong şi prima apariţie la TVR

Luni, 23 decembrie, de la ora 21:00, în „Reţeaua de Idoli” este invitată o actriţă, regizoare și prezentatoare TV pe care o cunoaşte multă lume. ...

ANGELA GHEORGHIU: „Nu îmi place să fiu ignorantă. Ceea ce înseamnă că ascult tot ceea ce s-a întâmplat până la mine!”

În a doua zi de Crăciun, TVR Cultural vă propune o întâlnire-eveniment cu una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume – soprana ...