Miercuri, 12 august, de la ora 19:30, la TVR 2 ne-am întâlnit cu Charles Chaplin în rolul domnului Verdoux. Amfitrionul Telecinematecii a fost, ca de obicei, Radu F. Alexandru.
Domnul Henry Verdoux, aparent cel mai paşnic şi sensibil om de pe suprafaţa pământului, este, în realitate, un odios criminal în serie.
Ca să-şi poată întreţine familia, domnul Verdoux ia o hotărâre neaşteptată şi se lansează într-o carieră stranie. Începe să se căsătorească cu femei vârstnice şi pline de bani, pe care le omoară pentru a le moşteni averea.
Într-o zi cunoaşte o femeie tânără care îl induioşează cu povestea sa, cu speranţa acesteia într-o viaţă mai bună şi, cuprins de remuscări, îi ia din mână paharul cu vin otrăvit şi o lasă să supravieţuiască.
Domnul Verdoux (MONSIEUR VERDOUX-SUA, 1947)
* Comedie.
Durata: 119 minute
Regia: Charles Chaplin
Cu: Charles Chaplin, Mandy Correll, Allison Roddan