În distibuţie: Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Dorina Lazăr, Cesonia Postelnicu, Carmen Ungureanu, Mihai Constantin , Mihai Fotino, Theodor Danetti, Radu Duda, Aneta Lipan, Traian Andreiescu şi copilul Matei Constantinescu.
(Premiera TV: 1992)
Echipa tehnică:
Director de producţie: Traian Andriescu
Asistent de regie: Mihnea Dăneţ
Ilustraţia muzicală: Lidia Danciu
Costume: Elena Timonu
Decoruri: arh. Gheorghe Constantin
Imagine: Mihai Ratcu, Mihai Naghy, Andrei Marinescu, Florin Dumitru.
Director de imagine: George Grigorescu
Regia de montaj: Marga Niţă
Redactor: Ioana Prodan
„Am fost întrebat de multe ori dacă personajele din Titanic Vals şi subiectul piesei au existat în realitate sau (au) vreo înrudire directă cu oameni şi fapte petrecute aievea. Da, au existat, şi tot ce se întâmplă în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, şi chiar la Câmpulung. Fireşte, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiaşi familii. Moştenirea lui Tache Necşulescu - mort nu într-un naufragiu ci de moarte bună - a rămas unei familii sărace de funcţionar la prefectură, ca Spirache; dar dragostea Mizei cu locotenentul de cavalerie s-a petrecut în cu totul altă familie. După cum în altă familie soacra şi nevasta au plătit ca să-şi vadă ginerele şi soţul ajuns deputat fără ştirea şi voia lui. Din toate aceste frânturi din viaţă, trăite disparat, am făcut povestea unitară a unei singure familii, agitată - comic sau dramatic - de felurite întâmplări şi frământată de diverse sentimente onorabile sau de condamnat.” (Tudor Muşatescu)