Adaptare după piesa omonimă a scriitorului italian Niccolo Machiavelli, spectacolul realizat de TVR în colaborare cu Teatrul Masca, este o critică acidă la adresa corupţiei societăţii italiene contemporane.
Mătrăguna este un strigăt de libertate, un strigăt împotriva ipocriziei.
„Mătrăguna, în viziunea mea – dar și a actorilor care îi dau viață – se întâmplă într-o lume bombardată de varii cataclisme sociale și istorice, pe care personajele nu le bagă în seamă. Ele au scopul unic de a-și rotunji veniturile, poftele, intrigile, de a-și trăi din plin o viață de plăceri sub lustrul unei false moralități. În cele din urmă, dintr-o țesătură înveninată de prostie și trufie, se înfiripă o iubire sincer senzuală, scutită de taxe moral-filosofice. Încercarea mea de a adapta spectacolul pentru televiziune s-a materializat prin filmări meticuloase și repetate. Am inventat pentru varianta tv un discurs paralel al imaginilor de fundal care vin în prim-plan, mult mai vizibil decât pe scena propriu zisă. De jur împrejur, imaginile unei imense lanterne magice comentează acțiunile, alte fantome prind viață printr-o magie tulbure, unde imaginile-umbre se confundă cu personajele reale într-un poem al iubirii ce înfrânge realitatea istorică sângeroasă, războinică - planul secund al poveștii. Un poem al iubirii ce înfrânge realitatea...” (Dominic Dembinski)
În distribuție: Eugen Fetescu, Cristi Neacşu, Oana Dragnea, Valentin Mihalache, Răzvan Teodorescu, Cosmin Creţu, Ana Sivu Daponte, Alina Crăiţă, Iulia Dumitru, Adriana Bordeanu
***
Echipa TVR:
Organizator producţie: Octav Lungu
Scenografia: Gigi Rasovszky şi Carmen Rasovszky
Ilustrație muzicală: Vasile Manta,
Mișcarea scenică și coregrafia: Andreea Duță,
Video / Artist vizual: Lea Rasovszky, redactor: Doina Teodoru
Imaginea: Aurel Pițigoi, Ion Cristodulo, Andrei Coruț
Regizor de emisie: Gini Ignat
Montaj: Constantin Marciuc
Producător: Sanda Vișan
***
Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.
* Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.