loader
Foto

Tatuajul - necesitate, artă sau modă?

RECOMANDARI

Liana Stanciu, împreună cu invitații săi, discută în această ediție ”Puternici, împreună” despre tatuaj, nevoia de a ascunde anumite defecte prin arta tatuajului, despre înfrumusețare și rolul tatuajului în creșterea stimei de sine.

 

Ideea ediției a pornit, cum spune Liana Stanciu, de la mesajul telefonic al unui telespectator. Un om care locuiește într-un sat din România ar vrea să își facă un tatuaj pentru a-și acoperi o cicatrice de pe față. Trăind la țară, telespectatorului nostru îi este teamă că va fi judecat de comunitate, în cazul în care și-ar tatua fața. Ca să răspundem la această dilemă, dar și la multe alte întrebări, primul invitat al ediției este Costi Azoiței, președintele artiștilor tatuatori din România. Costi este însoțit de Vladimir, un tânăr care a folosit tatuajul pentru a acoperi o cicatrice. Incendiul din 2015 de la Clubul Colectiv din București va rămâne pentru multă vreme tatuat în memoria și în sufletele românilor. Acum aproape 10 ani, în acel club al morții se afla și cel de al doilea invitat al ediției, Cezar Popescu, faimosul chitarist al trupei Vița de vie.

Invitații permanenți ai emisiunii: Cătălina Hetel - psihoterapeut, Ștefan Ruxanda -  life coach, Gelu Duminică – sociolog și profesor.

(w882)

Discuția pornește de la tatuaj ca o procedură de estetizare: ”Tatuajul”, susține Costi Azoiței, ”e ca o operație estetică. Unii, care au o cicatrice pe zone vizibile preferă să apeleze la tatuaj pentru a arăta o formă de învingător.”

În ultima vreme, tatuajul este din ce în ce mai căutat, a devenit un trend care este promovat intens în mass-media, de sportivi sau cântăreți. Unii vor să copieze tatuajele artiștilor preferați și să fie ca idolii lor, ne spune Costi Azoiței, adăugând că, din experiența sa, clienții din străinătatea sunt mai educați, tind mai mult spre artă, atunci când solicită tatuaje. Românii, în schimb, sunt influențabili și apelează mai mult la tatuaje de familie.

(w500)

Aflăm din această ediție, că tatuajul este și o modalitate de a te reinventa, de a te înfrumuseța, ceva ce ține de identitate; există tatuaje-simbol, care sunt făcute pentru a aduce noroc, tatuaje pentru a-ți aduce aminte de anumite persoane sau evenimente, tatuaje-declarații, dar și tatuaje care acoperă o cicatrice sau un alt defect al pielii.

(w500)

Gelu Duminică spune că ”în teorie sunt cel puțin 5 mari zone de motivare a tatuajului care au mai degrabă legătură cu valorile.” Iar Ștefan Ruxanda este de părere că ”tatuajul este o etichetă și este o identitate, care se referă la momentul vieții la care ești atunci. Dar s-ar putea ca peste câțiva ani să nu mai ai acea identitate, să îți schimbi valorile și viziunea asupra vieții atât de mult încât acel tatuaj să nu te mai reprezinte.”

Această ediție s-a redifuzat marți, 3 septembrie, de la ora 16:30, pe TVR 2.

Foto: pexels

 

 

 
„Oedipe”, sub bagheta lui Tiberiu Soare, și spectacole de muzică clasică și arte vizuale, între atracțiile Festivalului „Enescu” 2025

Peste 4.000 de artiști vor fi prezenți la București, între 24 august și 21 septembrie, cu ocazia celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului ...

Despre Iuliana, cu drag...

Despre Iuliana, cu drag...

publicat: Miercuri, 22 Ianuarie 2025

Gânduri frumoase şi vorbe alese merg către vedeta TVR la aniversarea celor 25 de ani de carieră în televiziune. Ultima parte a „Galei Iuliana ...

Eșecul și lecțiile lui: Cum te ajută greșelile să ajungi la succes

Într-o lume obsedată de premii și câștiguri, concentrată pe triumf rapid, uităm să învățăm din greșeli și să avem răbdare cu noi. Asta dacă ...