loader
Foto

Galerie foto

„Suntem conştienţi că ţine şi de noi să apropiem publicul tânăr de muzica clasică”

E convingerea unuia dintre cei trei tineri şi talentaţi violoncelişti români, premiaţi la cele mai importante concursuri de muzică clasică. Cornelius Zirbo, Constantin Borodin şi Ștefan Cazacu au fost invitaţii Marinei Constantinescu la „Nocturne”, pe TVR 1.

 

Duminică, la „Nocturne”, Marina Constantinescu a stat de vorbă cu trei tineri şi foarte talentaţi violoncelişti, premiaţi la cele mai importante concursuri de muzică clasică – Cornelius Zirbo, Constantin Borodin şi Ștefan Cazacu.

(w882)

Cornelius s-a născut la Cluj, acum 24 de ani. I-a fost foarte greu să plece de acasă, a pierdut multe relaţii de prietenie, dar a fost nevoit să facă această alegere pentru că, pe atunci, Clujul nu avea o şcoală care să „producă violoncelişti de calitate”. S-a transferat la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, București, urmând ulterior studiile de licență în cadrul Universității Naționale de Muzică București, la clasa maestrului Marin Cazacu. După ani şi ani de studiu şi disciplină, Cornelius se poate lăuda că, alături de instrumentul faţă de care nu a simţit dragostea din prima, a cucerit publicul de pe patru continente.

„Simt că a crescut interesul pentru muzică clasică (...) Oamenii conştientizează mai mult importanţa spiritualului”, este de părere Cornelius Zirbo. Cu toate acestea, tânărul violoncelist recunoaşte: „Am obosit de atâta zbatere. Mi-am propus să fac totul foarte bine şi să nu mă gândesc la ziua de mâine”, Cornelius Zirbo.

Constantin Borodin, cel care crede despre Bach că înseamnă „rugăciune”, s-a născut în Republica Moldova, la Chişinău, în 1994. După absolvirea liceului, Constantin s-a mutat la București și a început studiile la clasa profesorului Marin Cazacu. De-a lungul anilor, a beneficiat de două burse Erasmus ce i-au permis aprofundarea studiilor muzicale: prima, la Conservatorul Regal din Gent, iar a doua, la Universitatea de Arte din Berlin.

(w882)

„Suntem conştienţi că ţine şi de noi să apropiem publicul tânăr de muzica clasică”, afirmă tânărul şi talentatul Constantin Borodin.

Născut în anul 1994, Ştefan Cazacu şi-a început la doar 6 ani formarea muzicală, alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu. A urmat studiile de licență și de master la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa unui alt important violoncelist român: Răzvan Suma.

(w882)

„Ideea de performanţă rimează cu sacrificiul”, spune Ştefan Cazacu. Pentru el, începuturile ca violoncelist nu au fost sigure, dimpotrivă. Abia în clasa a zecea, datorită profesoarei sale, a hotărât că acest instrument reprezintă drumul în viaţă.

Duminică seara, la „Nocturne”, ne-am bucurat sufletele cu trei dintre cei mai de succes tineri, cu har enorm, ai acestei ţări şi am încercat să aflăm dacă mai este artistul un susţinător al comunităţii sau ar trebui să fie exact invers? Sau, poate, soluţia este o îngemănare a celor două variante...​

 

Logo

 
Concursul „Enescu”: Cine sunt cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian”. Ei vor concerta duminică, 22 septembrie, la Ateneul Român

Cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” sunt rușii Evgeny Konnov și Tatiana Dorokhova și ...

Liana Stanciu: „Românii sunt campioni mondiali, intergalactici și interplanetari la colinde!”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

„M-am născut, probabil, în dorinţa mea de a fi actor”

Regizor, scenarist, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, actor, tată – Laurenţiu Damian este, cu toate faţetele personalităţii sale, ...