Studioul 4, locul din care Cristian Ţopescu a comentat mari competiţii transmise de televiziunea publică, va purta, astfel, numele fostului comentator sportiv.
Prieteni, foşti colegi, oficiali ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, sportivi de excepţie - campioni mondiali şi olimpici au fost alături de membri ai familiei şi reprezentanţi ai TVR la dezvelirea plachetei comemorative dedicată celui care şi-a legat vocea de marile victorii ale sportului românesc.
„Suntem onoraţi să îi acordăm locul pe care îl merită celui care a fost vocea sportului românesc. Începând de astăzi, cel mai cunoscut studio al TVR poartă numele lui Cristian Ţopescu. Astfel, marele comentator sportiv rămâne aici, alături de noi, la fel ca Tudor Vornicu şi Iosif Sava, oameni care au marcat televiziunea şi onorează cu numele lor studiourile TVR”, a declarat Doina Gradea, Preşedintele-Director General TVR.
La eveniment au participat nume sonore ale sportului românesc, precum Mihai Covaliu, Adrian Stoica, Alexandru Dedu, Doina Melinte, Violeta Beclea, Cristian Gaţu, Ştefan Birtalan, Alina Dumitru, Ivan Patzaichin, Carmen Bunaciu, Ion Suciu sau Andreea Răducan, Valeria Răcilă, Adrian Stoica, Gheorghe Berceanu, Vasile Andrei, Petre Dicu, Răzvan Pârcălabu sau Roxana Scarlat.
„Am rămas cu amintiri foarte frumoase şi îl voi purta mereu în suflet”, a mărturisit Andreea Răducan, vizibil emoţionată. „Am crescut cu vocea lui Cristian Ţopescu, urmărind competiţiile mondiale, apoi pe cele la care am participat, iar în 2004, am comentat împreună Jocurile Olimpice de la Atena”, a mai declarat marea gimnastă.
„Poate că medaliile noastre nu ar fi fost la fel de strălucitoare dacă nu le-ar fi comentat Cristian Ţopescu. Sper ca din acest studio, care îi poartă numele, să fie comentate multe alte competiţii la care România să ia medalii”, a declarat Mihai Covaliu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Comentator de legendă, Cristian Ţopescu a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor noştri, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii sau comentând meciuri memorabile de la Mondialele de fotbal.
În urmă cu 51 de ani, într-o lună de mai, Cristian Ţopescu făcea cunoştinţă cu Televiziunea Română şi cu meseria care avea să îi definească întreaga viaţă.
Începând cu anul 1967, a lucrat în TVR ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, realizator de emisiuni, director general adjunct, consilier PDG.
În calitate de jurnalist sportiv, a participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă, realizând mii de transmisiuni în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene.
***
Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: comunicare.corporate@tvr.ro
Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol