Stagiunea "Teatru în TVR" continuă

TVR.RO | actualizat: Marţi, 28 Iunie 2016
Din 1 iunie, grădina TVR a devenit spațiu de spectacol pentru teatre, actori și publicul lor. Programul TEATRU ÎN TVR continuă cu „Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare, producție UNATC 2016, duminică, 26 iunie, de la ora 20.30.  

Un spectacol „cu de toate”. Shakespeare ne-a dăruit ingredientul de bază, dragostea, iar noi am adăugat condimente specifice: dramă, comedie, dezechilbru cosmic, supranatural și, nu în ultimul rând, o galerie de personaje diverse și originale.

Dacă acestei rețete îi adăugăm și pe proaspăt absolvenții anului III de la secția de Actorie a UNATC-ului, peisajul culinar este complet și se poate asezona cu orice emoție preexistentă.

Un spectacol unde lumile, emoțiile și conflictele sunt întrețesute atât de bine, încât cuprind spectatorul și-l fac să simtă că e integrat acestei suite de întâmplări fantastice.

Atenție, totuşi, la apariția fenomenului de evadare din universul concret! Își face apariția destul de repede. Nu vă speriați! Este inofensiv și prietenos.

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

de William Shakespeare

Traducere: Nina Cassian

spectacol de licență al studenților coordonați de prof. univ. dr. Adrian Titieni

Durata: 2 h si 40 min

Distribuția:

Tezeu: Alexandru Banciu

Filostrat: Stefan Eparu

Hipolita: Alina Mihut

Egeu: Denis Hanganu

Hermia: Bianca Cuculici

Lisander: Andrei Bibire

Demetrius: Alexandru Catanoiu

Helena: Ana Cretu

Oberon: Codrin Boldea

Puc: Andrei Redinciuc

Titania : Oana Predescu

Zana: Alina Mihut(zane: Ioana Nichita/Narcisa Mitroi)

Fundulea: Matei Arvunescu

Chitra: Voicu Aanitei

Suflete: Adrian Piciorea

Flamanzila: Alexandru Cuibus

Botrgros: Alexandru Beteringhe

Cuibarica: Mihai Dulea

Scenografie: Alfred MIHAILOVICI

Creație lumini: Mihai MITREA

*** La aproape 6 decenii de la difuzarea primului spectacol de teatru tv, Televiziunea Română a lansat stagiunea "Teatru în TVR".

Proiectul vine în spiritul unei tradiţii prin care televiziunea publică a promovat teatrul pe micile ecrane şi continuă, în ciuda problemelor financiare, prin Casa de Producţie TVR, să producă şi să difuzeze adaptări tv.

*** La acest spectacol, accesul publicului se face în baza invitaţiilor disponibile începând cu ora 19.30 la casa amenajată în strada Pangrati nr. 8-10.

Accesul publicului în TVR, se face începând cu ora 20:00.

Accesul la spectacol este permis doar pe baza invitației care trebuie prezentată la intrarea Pangratti, în format tipărit și pe baza buletinului / cărții de identitate.